Sometimes, anger dies



   Există atâta frumusețe în jur, dar întâlnirile cu ea sunt mai rare ca oricând. O vezi la orice colț, e zgomotoasă, te strigă, gesticulează, dar nu te atinge sufletește. E acolo, ACOLO, și nu AICI, în intimitatea chemării tale.
   Încercând să-mi îmbrac interiorul într-o haină strâmtă, am ajuns să accept faptul că nu am scăpare. Nu pot fi altfel decât sunt. Grăbită, dar cu o măsură de răbdare în plus. Certată cu starea de mijloc. Cu ochii mamei și părul tatălui. Alegând intuitiv, cu prețul înșelării.
   Înainte să mă iubești, trebuie să mă asigur că mi-ai ascultat sufletul și că nu ai fugit. Iar dacă îți place stilul trupei Hooverphonic, ești pe calea cea bună. Muzica lor e ușor sumbră, dar pasională; nu se despart niciodată de viori, pentru că ele sunt singurele instrumente care creează senzația de nemurire. Dumnezeu a răsturnat eprubetele cu talent și grație când i-a adus pe lume. Oare avem vreo justificare când rostim: "Nimic nu mai e pur în acest mileniu." ?
   Îndrăznesc să cred că dorințele noastre se nasc gata împlinite, iar noi avem decenta datorie de a ne preface surprinși când viața ne îndepărtează de liman.

 
Sursa fotografiei

Comentarii

  1. Nici nu-mi amintesc cand am fost ultima data surprinsa cu adevarat de ceva.

    RăspundețiȘtergere
  2. Asta înseamnă că surpriza e pe drum . ;)

    RăspundețiȘtergere
  3. Poate ca nevoie sa ne deschidem inima mai mult spre ceea ce este in jurul nostru pentru ca frumusetea sa ne atinga.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Voci rabdatoare

Postări populare de pe acest blog

Notițe needitate

Totul este o eră

De ce nu dormi la ora asta?