sâmbătă, 22 iulie 2017

Războinicul cu aripi de libelulă



    Ați simțit vreodată rușinea de a spera? Mie mi-a fost frică să nu îndrăznesc prea mult. În rugăciune, în iubire, în viață. "Cine te crezi, Andreea?", îmi spun când sunt pusă în fața unei dorințe a inimii mele. Dacă voi fi umilită chiar de visul meu?
  Adevăratul monstru e deznădejdea. Are ochii galbeni și îți alungă lumina, distorsionează realitatea și nu te lasă să respiri. Ea fură oameni, voci, mântuiri. 
  Tristețea îți frânge dreptul de a fi tu însuți. Începi să-ți spui că meriți mai puțin. Cauți alinare în străini, care nu-ți pot oferi ce-ți lipsește. Toți par mai împliniți decât tine. Aluneci într-un abis mincinos, unde fericirea e fiica lui niciodată.
  Oprește-te! "Prin orice pot cădea în lumea asta, numai printr-o mare iubire nu.", spunea Emil Cioran, iar eu te sfătuiesc să-l crezi. Înlocuiește iubirea cu nădejdea și "nu vei fi rușinat." 
   În situațiile limită, am încercat mereu să extrag concluzia din oficiu. Bilețelele mele erau de tipul: "Trebuia să fi știut că e ceva în neregulă.", "Să nu crezi decât dacă ții adevărul în mână.", "A fost o coincidență.", sau  "Ceea ce nu se întâmplă rapid, (și cu toții știm ce înseamnă rapid pentru tine), nu se mai întâmplă." Toate drumurile duc spre...NU, pentru că nu-ul rostit în tine, te pregătește pentru cel exterior, ce-ți va fi aruncat în față, mai devreme sau mai târziu. Ai uitat că există un cer care găzduiește toate răspunsurile?
   Mi-am promis că o să iau decizii doar când am ambele picioare în colțișorul meu fericit. Doar de acolo pot vedea lumea așa cum este și nu cum mă tem că ar fi. 

   Mai jos, o melodie ca o forță, ce zguduie sau zidește în funcție de starea ta interioară. 

  
  

luni, 10 iulie 2017

Sometimes, anger dies



   Există atâta frumusețe în jur, dar întâlnirile cu ea sunt mai rare ca oricând. O vezi la orice colț, e zgomotoasă, te strigă, gesticulează, dar nu te atinge sufletește. E acolo, ACOLO, și nu AICI, în intimitatea chemării tale.
   Încercând să-mi îmbrac interiorul într-o haină strâmtă, am ajuns să accept faptul că nu am scăpare. Nu pot fi altfel decât sunt. Grăbită, dar cu o măsură de răbdare în plus. Certată cu starea de mijloc. Cu ochii mamei și părul tatălui. Alegând intuitiv, cu prețul înșelării.
   Înainte să mă iubești, trebuie să mă asigur că mi-ai ascultat sufletul și că nu ai fugit. Iar dacă îți place stilul trupei Hooverphonic, ești pe calea cea bună. Muzica lor e ușor sumbră, dar pasională; nu se despart niciodată de viori, pentru că ele sunt singurele instrumente care creează senzația de nemurire. Dumnezeu a răsturnat eprubetele cu talent și grație când i-a adus pe lume. Oare avem vreo justificare când rostim: "Nimic nu mai e pur în acest mileniu." ?
   Îndrăznesc să cred că dorințele noastre se nasc gata împlinite, iar noi avem decenta datorie de a ne preface surprinși când viața ne îndepărtează de liman.

 
Sursa fotografiei
 
Design Downloaded From Free Blogger Templates | Free Website Templates | News and Observers