Postări

Se afișează postări din septembrie, 2016

Cel mai frumos

Imagine
   Cel mai frumos om de pe Pământ nu era perfect. Avea măcar două trăsături exagerate, două disproporții pe care iubita lui le numea supranaturale. Când stăteau unul lângă altul, păreau două oglinzi răsturnate. Ce-i lipsea unuia îi prisosea celuilalt.    Cel mai frumos om de pe Pământ avea măcar două temeri adânci. Le ascundea de toți, cu excepția iubitei ideale. Pentru ea, se așeza timid pe marginea scaunului și își aduna mâinile într-un căuș, astfel încât să-și prindă sufletul dacă acesta se va prăbuși. Ei îi povestea, în cuvinte simple, frământări neatinse de uitarea mincinoasă. Se aștepta să o audă plecând, călcând apăsat pe podeaua rece și rostind, chiar înainte de a-i înapoia cheia de la inimă: "Tu ai întunericul de care fugeam mai tare.''     Cel mai frumos om de pe Pământ avea măcar un strop de nebunie. Iubita ideală îi spunea: "M-am rugat pentru asta.'' , iar el râdea neînțelegând algoritmul divin.    Poate ca viața lui nu purta pantofi roși

Post scriptum

Imagine
   Scuză-mă străine, te grăbești? Eu te privesc de parcă te-aș cunoaște, dar să știi că ochii mei se prefac. Ei nu te văd, ci văd prin tine, lăsându-se înecați în adâncuri nenumite, de azur și lavă. Așa că, atunci când te întreb "Ești aici?", să-mi ierți miopia sufletească. Prea mult am visat ca să știu cum să-mi întrec visul.     Și mie îmi plac nesfârșirile. Oh, nu mi-ai spus acest lucru? Înseamnă că l-am citit eu undeva în vârful degetelor tale sau în rodul unui pom străvechi. Rod de dor, dor de rod...    Nu, nu te mai ascunde într-o pubertate întârziată. Nu știai că mă grăbesc? Ca și tine, străine, mă grăbesc stând pe loc.    Mâine voi fi tot aici, dar voi fi oare aceeași timidă cu puseuri îndrăznețe? Sceptică nu voi deveni, dar voi mai avea eu timp pentru necunoscuți? Cine va răsuci minutarul pentru mine și va îmbrăca într-un rost întârzierile? Sursa fotografiei

Sanctuar

Imagine
   Construiește-ți un sanctuar în suflet. Șlefuiește un altar din marmura cea mai curată și îmbracă-l într-un crez interior. Pune-L pe Dumnezeu la mijloc, pentru că El te cunoaște din ziua în care nu existai. Aprinde o lumină din dorințe demne și așează o oglindă pe o balanță.     Recunoaște că ai o slăbiciune pentru ochii albaștri, cu origini mai adânci decât ratările cupidoniene. Aici, în tine, nimeni nu-ți va spune că ești superficială și nici nu te va sfătui să "acorzi o șansă" privirilor negre sau verzi.    Adu-ți ceașca preferată, cu trandafir albastru, și ceasul mecanic, pe care toți îl găsesc prea zgomotos. Nu uita de "romanul" vechi, neterminat, care ar fi fost aruncat de mult dacă nu reflecta părți din tine, de a treia melodie dintr-un album, ce a fost ascunsă acolo pentru că e cea mai bună și nu satisface gustul maselor, de idealism și naivitate. Să iei cu tine tot ce te inspiră, să iei și primăvara dacă poți și să încui ușa după ce ai intrat.