vineri, 29 iulie 2016

Ceai de merișoare


Motto:"Pierre urcă scara luminoasă și intră pe ușa deschisă."  Lev Tolstoi

   Pierre urcă scara luminoasă și intră pe ușa deschisă. Se opri rușinat în holul ei. De ce uitase să apese galant pe sonerie, așteptând ca ea să-l întâmpine cu un surâs? "Puțini oameni știu să surâdă'', gândi el când a cunoscut-o. Să poarte veselia pe chip, să-ți lase sentimentul că, într-un colț al gurii, au păstrat ceva din inocența primordială.
   Se opri în hol și o zări la masa din bucătărie. Purta o rochie vernil, care-i evidenția pistruii și ochii. Avea părul prins lejer; de fapt, avea un păr asemenea sufletului, cu șuvițe rebele ce nu stăteau locului vreodată.
   Pe masă, era deschisă o carte; ea o pusese acolo, ca să-i lase impresia că nu-l aștepta cu înfrigurare. Totul era învăluit în magie feminină, în acea combinație fermecătoare de naturalețe și calcul.
   -Ai sosit! spuse ea. Citeam. Eu..citeam. Închise cartea fără să pună un semn, ceea ce îi demonstra lui Pierre că avusese dreptate. Probabil că probase alte rochii înainte să aleagă una atât de simplă, care o învăluia într-un aer de vulnerabilitate și mister.
   -Ușa era deschisă, se scuză el. Entuziasmul îl trădase; degeaba își regizase mișcările pe drum. "Poate că e un lucru strict feminin", își zise, urmărindu-i pașii grațioși.
   Se întâlniră în mijlocul holului, purtând pe umeri poveri invizibile de așteptări, visuri și răni trecute. Fiecare avea o teamă ascunsă, ce cuprindea gleznele cu mâini reci, dar chemarea iubirii era mult mai puternică.
   -Intră, te rog. Este târziu pentru cafea. Dorești un ceai?
   -Da, mulțumesc, îi răspunse el, găsindu-și cu greu locul pe scaun. Parcă se micșorase camera, iar silueta ei devenea tot mai subțire, ca o făptură dintr-o altă lume, pe care își dorea să o cuprindă cu vârful degetelor.
   Puse tava argintie pe masă, aplecându-se ușor. O buclă îi alunecă pe umăr; ea o îndepărtă cu un gest al mâinii stângi și se așeză în fața lui.
   -Este ceai de merișoare? spuse Pierre sorbind ușor și ridicând sprâncenele.
   Ea îl privi în tăcere pentru câteva secunde. De atâtea ori auzise cuvinte măgulitoare, de atâtea ori fusese purtată în discuții menite să-i alinte orgoliul, să o convingă de erudiția celuilalt. Nimeni nu-i spusese vreodată ceva atât de simplu și naiv.
   -Da, am pus merișoare, îi răspunse surâzând.
   Acestea erau cuvintele de care avea nevoie Cupidon pentru a le înnoda inimile pe vecie.

miercuri, 27 iulie 2016

Privită de aproape


   Există anumite trăsături de caracter care nu pot fi despărțite. Se îmbină într-o furtună aflată la limita dintre dintre fascinație și abandon.
  Prima dată, îmi descoperi sensibilitatea. E ușor de ghicit, roșește și e stângace uneori. Ea îndrăznește doar când iubește sau scrie.
  Apoi, chiar în culoarea ochilor, ai simți pasiunea. Parcă nu-ți vine a crede că ar merge lângă timiditate. Eu zâmbesc și mă întreb ce înseamnă focul pentru tine? Latex? O glumă nereușită? 
  Dacă am fi pe aceeași orbită, ai privi prin mine și ai zări roșu, violoncel, flamenco, dor, vis, crez și sfărâmare. Ți-aș fi aproape dragă, până ne-ar ajunge impulsivitatea din urmă. Aș aluneca printre degetele tale chiar înainte să mă prinzi. Oh, mi-aș dori să rămân, dar nu știu cum. Nu mi-a spus nimeni cum arată fericirea privită de aproape.

marți, 19 iulie 2016

Umbre


Cum se poate ca-n lumină
Să caut mereu umbra fină,
În zâmbet-colțul de îndoială,
În mâini-atingerea fatală?

Să fug de furtuni în zilele senine,
Să pun piatra de temelie cu gândul la ruine,
Să sfârșesc înainte de a începe,
Să vânez frântura liniilor drepte?

Să plec în clipa în care ajung,
Să-mi fie greu să mă bucur și mai ușor să plâng,
Să cunosc doar gustul sfărâmării
Și să nu mă fi predat vreodată înălțării?


sâmbătă, 16 iulie 2016

Clepsidră


   Dacă aș putea întoarce timpul, aș reveni la clipa în care am cunoscut un om anume, la acea zi plină de semnificații, care părea regizată de o mână sfântă. Cum de și-a amintit Dumnezeu de pasiunea mea pentru detaliu, dar a uitat să-mi dăruiască imaginea de ansamblu?
   M-aș întoarce și aș schimba totul. Aș evita acel loc și acel om și aș rămâne un suflet fericit. Ori m-aș apropia tiptil, cu pași lucizi, și mi-aș imprima pe chip așa-zisa inaccesibilitate ce mă caracterizează. Ori l-aș prinde de guler pe străinul respectiv și l-aș întreba de ce s-a rătăcit pe calea mea. L-aș privi până ar ameți și ar fi nevoit să-mi spună adevărul.
   Clepsidra nu e mâinile mele și nu am cum să rescriu povești. Pot doar să cred că există un rost al fiecărei experiențe, că sunt și eu mai mult decât o fărâmă pe un Pământ mișcător.


 
Design Downloaded From Free Blogger Templates | Free Website Templates | News and Observers