Rece


„Be like ice, cold but beautiful.” (Lana Del Rey). Acesta e motto-ul îmbrățișat de prințesele   contemporane. Fii inaccesibilă, nu suna prima, nu zâmbi, nu privi, nu te îndrăgosti. Irosește-ți viața prefăcându-te și nu vei fi rănită. 
Eu sunt la celălalt capăt al acestei credințe, însă par atât de rece...Nu știu dacă pistruii, ochii mari sau buclele mă ajută în acest sens, știu doar că vânturile mele polare ajung în sufletele celorlalți înainte să spun vreun cuvânt. Sunt o piesă Depeche Mode, una care trebuie prelucrată pentru a putea fi difuzată la radio.
Am îmbrăcat o armură invizibilă pentru că am căzut în gol, de multe ori. N-am o avut o plasă de siguranță, m-am întâlnit cu vidul în forma lui pură. Nu l-am putut înlocui printr-un vis, a trebuit să accept că există colțuri de suflet în care a rămas un gol și atât.
Îmi pare rău dacă sunt o fereastră opacă pentru alții. Am un spirit viu, pasional, ador diminețile si copiii, violoncelul și literatura. Știu să mă bucur,  chiar știu. Pot să dansez în ploaie, fără teama de a mă topi. Chipul meu nu e de plastic; își schimbă expresia când iubește, admiră sau e trist. Dacă m-ați văzut plângând, nu înseamnă ca sunt slabă. Dacă am eșuat, nu înseamnă că n-am încercat. 
Nu vreau să mă transform în altcineva; am străbătut atâtea lupte de una singură. Știu să-mi port de grijă, nu mă voi agăța frenetic de niciun salvator. Inima mea e deschisă și o voi împărți cu demnitate celui potrivit. Voi păstra numai o bucată de timp solitar, o secvență din fiecare zi, pentru rugăciune, scris și muzica prea sumbră. Apoi, voi iubi din nou, ca un om întreg, care nu fuge de el însuși.

Inspirația muzicală: Depeche Mode-"Freelove"

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Notițe needitate

Totul este o eră

De ce nu dormi la ora asta?