sâmbătă, 17 ianuarie 2015

Necântată


În simfonia mea, sunt ultima notă,
Cea necântată, 
Cea necompusă.

Sunt arcușul ce s-a frânt 
Înainte de a atinge corzile.

Sunt reversul ritmului,
Portativ fără linii.

Muzica mi-e captivă 
Între pereții violoncelului îngust.

Ascunsă-n ochi adânci,
Mai am doar o părere roșcată
Despre sufletul ce era treaz odată.

2 comentarii:

Bianca Badea spunea...

Ma gadeam (si chiar am scris azi) ca poate nu ar trebui sa ne mai scriem povestile in versuri sau in proza. Ma doare atunci cand vreau sa citesc literatura pe blogurile care imi plac, citesc de fapt despre durerea autorului. Lumea e trista. Suferim prea mult. De ce nu ne cantam si fericirea?

Andreea Scutariu spunea...

Pentru că tristețea ne apasă și ne îndeamnă la scris, la eliberare. Zilele fericite nu prea lasă timp de cugetare.
Poate că suntem în război cu noi înșine și nu putem ajunge la fericire.

Trimiteți un comentariu

Voci rabdatoare

 
Design Downloaded From Free Blogger Templates | Free Website Templates | News and Observers