Nu simți uneori, Andreea, că te privești de la distanță, ca pe un portret fără margini, cu culori scurgându-se unele în altele, într-un vertij, o iluzie optică, o disproporție care se învârte ca o lupă fără busolă? De unde începi și unde te termini? Ce caută orice tentă de roz prăfuit in acest tablou? Nu aveai tu de demonstrat lumii că ai adâncimi de necuprins? Că știi destule trupe rock ca să ai o anume ascuțime pentru unii pretendenți, dar prea puține pentru a-i impresiona pe alții? Și nu spuneai nimănui că dorințele tale aveau o unduire mai fină, dar care nu trebuie scoasă niciodată la suprafață; poate doar dacă ești provocată, poate doar dacă ți se așterne un drum clar, sigur, dar care să iți lase mereu o portiță de scăpare. Pentru că nu există nimic mai rău decât a fi captivă. Foo Fighters: The Pretender -The need you buried deep, the secrets that you keep are ever ready? Când îți adulmeci pașii greșiți cu agerimea unui ogar, adu-ți aminte că toți au constituit premis
Legat de faptul ca" ai condei", cum s-ar spune in popor, nu era niciun dubiu. Dar ma bucura faptul ca poti transmite emotii autentice si prin poezie, nu numai prin proza.
RăspundețiȘtergereNu renunta niciodata la acest har !
Multumesc, Adina!
RăspundețiȘtergereN-am mai reusit sa scriu vreun vers de la ultima greseala a lui Cupidon.
Frumos! Astept urmatoarea postare si cred ca ar trebui sa postezi mai des..
RăspundețiȘtergereMultumesc! Voi încerca să fiu mai activă pe blog.
RăspundețiȘtergere