vineri, 5 septembrie 2014

Nemurire



Înainte de a citi, fii desculț. Ascultă ''J butterfly'', închide ochii. Spune-mi, nu ai dansa cu mine printre trenuri răzlețe?

Kana se simțea încătușată de toate, voia să se elibereze, să plece...Se îndreptă hotărâtă spre gară, se așeză pe șine și își lăsă capul pe o parte, visând la viitorul ce îi va fi întrerupt de un țiuit și un zgomot metalic. Aștepta calmă, își irosise deja toate lacrimile, dorințele și regretele. Aștepta și atât.
Undeva, la celălat capăt al căii ferate, Klaus își arunca ultima țigară. Era plictisit de viață, tradat de ea, furios pe oameni. Aștepta același deznodământ trist, stând în picioare, sfidând moartea. Disprețul luase locul resemnării în ochii lui.
Soarele era însă pe cer, strălucind la fel de frumos pentru fiecare. O rază pătrunse și în ochiul sec al Kanei și îi făcu pieptul să tresalte. Se ridică și începu să meargă pe calea ferată. Tricoul negru și pantalonii scurți dispărură, lăsând loc unei rochii lungi, albe. Picioarele ei goale pășeau pe izvoare, mângâiate de flori de lotus. Toate rănile se vindecaseră, iar puritatea îi înnobila chipul. Fluturi i se așezau pe pleoape și petale albe de trandafir îi sărutau brațele subțiri. Se opri o clipă și simți o adâncă emoție înfiorând-o. Închise ochii, lăsându-și capul pe spate, într-o contemplare a propriului extaz. Se abandonă plenitudinii...
Klaus privea același soare printr-un ciob de sticlă. Deodată, simți un impuls irezistibil de a merge înainte, spre o țintă necunoscută. Pășea cu pași bărbătești, dar sângele i se electriza în vene și un fior cald îi străbătea coloana vertebrală. Câmpurile goale din jurul lui se transformară în lacuri imense, pe care alergau cai albi. Un pescăruș își flutură aripa moale, atingându-i obrazul. 
Strânse pleoapele, căci o lumină orbitoare se apropia de el. Avea forma unui violoncel și parfumul unui cactus. O mână firavă îi alinta vârful degetelor, scurtcircuitându-l. Îndrăzni să se apropie de ea și o văzu atât de frumoasă.
Kana zâmbi, în timp ce o cunună de lăcrămioare i se împleti în păr. Klaus o cuprinse ușor în brațe, temându-se că ea va dispărea. O sărută, simțind cum tălpile se desprind de pământ. Sufletele lor erau un magnific contrast de gheață și foc, de disperare și speranță, de dorință și renunțare...Vântul îi proteja în mantia lui cuprinzătoare, în timp ce se înalțau spre infinituri. Timpul își pierdu puterea asupra lor, lăsându-i să se contopească într-un vis sublim de dragoste.
Plutiră lent spre realitate, întorcându-se transfigurați de măreția trăirii lor. Începură să danseze, ținându-se de mână, între două trenuri ce mergeau în direcții opuse. Acea clipă îi risipi în particule de bucurie, pentru a-i remodela. 
Se întinseră pe iarbă, invadați de o libertate copleșitoare.

Iubire...ești tu opiu sau salvare?


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Voci rabdatoare

 
Design Downloaded From Free Blogger Templates | Free Website Templates | News and Observers