Nenumit

 
 
Ți-am țesut dăruirea-mi plină 
Și am pus rugăciuni pe cale.
Privirea ta, câtă lumină
Mi-a îndesat intre pumnale
Și câte zile am atins cerul, 
Însă nu te-am atins pe tine...

Câte dorințe împărtășite
Nu au luat nicicând ființă;
În câte temeri blestemate
S-a rătăcit a ta voință?

O dată de-aș fi simțit bucuria
Pe buzele-mi în așteptare;
Pe-al tău umăr să-mi culc mândria 
Și să-ți destăinui dulci și amare...

Vom fi legați de-o vrajă eternă, 
 Doar noaptea o să te-ntâlnesc. 
Când fruntea-ți adoarme pe pernă, 
Eu voi veni să te privesc.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Voci rabdatoare

Postări populare de pe acest blog

Notițe needitate

Totul este o eră

De ce nu dormi la ora asta?