luni, 18 august 2014

Nenumit

 
 
Ți-am țesut dăruirea-mi plină 
Și am pus rugăciuni pe cale.
Privirea ta, câtă lumină
Mi-a îndesat intre pumnale
Și câte zile am atins cerul, 
Însă nu te-am atins pe tine...

Câte dorințe împărtășite
Nu au luat nicicând ființă;
În câte temeri blestemate
S-a rătăcit a ta voință?

O dată de-aș fi simțit bucuria
Pe buzele-mi în așteptare;
Pe-al tău umăr să-mi culc mândria 
Și să-ți destăinui dulci și amare...

Vom fi legați de-o vrajă eternă, 
 Doar noaptea o să te-ntâlnesc. 
Când fruntea-ți adoarme pe pernă, 
Eu voi veni să te privesc.

4 comentarii:

Aurelia Roata spunea...

FRUMOS POEM!

Andreea Scutariu spunea...

Vă mulțumesc!

Maria Calin spunea...

Și te-am privit de-atâtea ori
în visele de vrajă pline
și-am numărat atâtea zori,
și-atâtea veacuri fără tine.

Andreea Scutariu spunea...

La sfârșitul veacurilor absente, se vor ivi și zorii calzi ai iubirii împărtășite.

Trimiteți un comentariu

Voci rabdatoare

 
Design Downloaded From Free Blogger Templates | Free Website Templates | News and Observers