sâmbătă, 23 august 2014

Căprioara


Ochi de căprioară  rănită,
Durere mascată, 
Glezne deșarte, 
Teamă de toate.

Inima-i blândă,
Carne-i plăpândă, 
Tăcere naivă, 
Înălțare fictivă.

Flaut de tei
Pe spinarea ei, 
Mitologic deformată
De frumusețe și artă.

Sublimă renunțare, 
Arzătoare chemare;
Descurcă-i dintre fiori
Măcar atâtea flori
Câte lacrimi a pierdut
Când a dansat cu lupi.

Vindecă-i tremurul, 
Aruncă-i destinul
În râuri stătătoare.

Curmă-i tăcerea,
Zdrobește-i puterea, 
Pe-un vers o așează
Sub un gram de soare.

Căprioară rănită,
Pe veci fugărită
De gânduri pustii
Și de-amintiri vii;

Roagă-te nopții
S-alunge focul sorții
Pe alte pământuri, 
Departe de păduri.

luni, 18 august 2014

Nenumit

 
 
Ți-am țesut dăruirea-mi plină 
Și am pus rugăciuni pe cale.
Privirea ta, câtă lumină
Mi-a îndesat intre pumnale
Și câte zile am atins cerul, 
Însă nu te-am atins pe tine...

Câte dorințe împărtășite
Nu au luat nicicând ființă;
În câte temeri blestemate
S-a rătăcit a ta voință?

O dată de-aș fi simțit bucuria
Pe buzele-mi în așteptare;
Pe-al tău umăr să-mi culc mândria 
Și să-ți destăinui dulci și amare...

Vom fi legați de-o vrajă eternă, 
 Doar noaptea o să te-ntâlnesc. 
Când fruntea-ți adoarme pe pernă, 
Eu voi veni să te privesc.

luni, 11 august 2014

Pace


Motto: ''My life, it comprises,
            Of losses and wins and fails and falls.''
            Lana Del Rey

Nu așteptați să ''mă maturizez''. Nu-mi spuneți că nu știu nimic despre viață, că sunt prea tânără, că mă voi resemna într-o zi. M-am întâlnit și eu cu nedreptatea, am purtat vina unor greșeli ce nu erau ale mele, mi-am văzut porțelanul ființei frânt fără vreo explicație. Iubirea mea s-a reîntors mereu în căsuța poștală, de parcă ar fi fost nedemnă pentru oamenii cărora le-am trimis-o. Nu o dată m-am simțit ''respinsă în trup și suflet''(Paulo Coelho).
Am auzit prea des că aș fi incompatibilă lumii și destinată suferinței, datorită fragilității, idealismului și naivității excesive. Unde ar fi salvarea mea? În educația aceea fatalistă, fals protectivă, ce mă sfărtuiește să adopt o atitudine glacială? Ar trebui să cred tot ce mi s-a spus despre superficialitatea masculină? Să fiu tupeistă, vampă, lingușitoare?
Din fericire, nu mai încerc să fiu pe placul altcuiva decât al meu. Chiar mi-e dragă Andreea pe care o văd acum.:) Îmi sunt dragi imperfecțiunile, eșecurile, înfrângerile și toate ușile trântite peste degete. Îmi iubesc fruntea ce sfidează pragmatismul, privirea magnetică și inima încă electrizantă. M-am împăcat cu dualitatea mea definitorie-sensibilitate acută învelită în pasiune arzătoare. Nu pot trăi altfel decât arzând.
Pentru prima oară, simt că am intrat în posesia răspunsurilor. Întrebările grele au rămas în urmă, ca niște mentori bătrâni ce și-au îndeplinit misiunea pe calea devenirii mele umane. Am dobândit înțelepciune nu din ipostaza aurită a învingătorului, ci dansând sublim cu iraționalul, pe marginile ascuțite ale Sensului latent.


sâmbătă, 2 august 2014

Cu toate acestea...(2)



Dacă aș fi fost un trandafir, probabil că aș fi ofilit în mâinile celui care m-ar fi cules. Nu m-aș fi bucurat că am fost aleasă, nu m-aș fi răsfățat în palmele lui, nu mi-aș fi dăruit parfumul petalelor. Aș fi ofilit de teamă că iubirea mea catifelată ar fi prea ''prea puțin'' sau de cea a abandonului. M-aș fi întrebat dacă nu cumva ar trebui să fiu vreo păpădie, m-aș fi rușinat de spinii tulpinii mele, în timp ce-mi adunam ginagășia într-un strop de rouă. Oare cum ar fi dacă toți trandafirii ar muri în buchete, de teamă că sunt inferiori lumii, lăsând frunezele de ferigă și hârtia creponată să împrăștie farmec?
Am trăit cu senzația continuă a tălpilor străine ce se strecoară sub ale mele, încercând să-mi fure sensul, unicitatea, dreptul la iubire. M-am simțit ca o frunză pierdută în vânt, ce nu deține nimic și poate fi înlocuită de o alta, la infinit; ba chiar am crezut că divinitatea și-a permis să greșească aducându-mă la viață. Mi-a fost așa greu să mă definesc și să-mi accept definiția, uitând că un om e prea mult pentru a fi întemnițat într-o caracterizare.
Cu toate acestea, în lupta cu ceea ce sunt, am zărit secvențe din ceea ce aș putea fi. Mi-am trăit visul elegant cu precizia ceasurilor elvețiene, am simțit cum ființa-mi nu mai aparținea contextului, ci crea contextul. Ferestrele se înveleau singure în draperii de catifea roșie, podeaua devenea scena unui amfiteatru, obscuritatea camerei se transforma în sclipiri de candelabru. Eu mă metamorfozasem într-o femeie încrezătoare, radiantă, frumoasă și cântam, legănându-mă ușor în rochia neagră de mătase. Eram a mea, în sfârșit.
Atingerea echilibrului interior (aproape o utopie pentru mine), m-a convins că port în adâncuri un vulcan veritabil, ce poate erupe atât de frumos. Câți pași deznădăjduiți au ocolit craterul, neștiind că lava de care se temeau era calea lor...
Chiar e nevoie să mă încadrez unui tipar? Oare n-ar trebui să-mi mutilez sufletul pentru a corespunde lui? Aș fi mai fericită din ipostaza comercială? Cine mi-ar mai descoperi poezia din porumbei sau din stâlpii de electricitate? Cine s-ar mai învârti ca o balerină? Cine s-ar mai îndrăgosti la amplitudini atât de înalte? Cine ar putea trăi în locul meu?

Sursa fotografiei
 
Design Downloaded From Free Blogger Templates | Free Website Templates | News and Observers