marți, 27 mai 2014

Urzeli deșarte

 

În atelierul meu întunecos,
Eu cos
Corsete și vise rupte,
Pe rupte.

În aceleași idealuri îndes,
Cam des,
Oameni nepotriviți,
Pe stradă iviți.

Din sertarul cu ațe de zmeu,
Eu
Iau cel mai slab fir
Și-l admir.

Cu acul tocit, nu mai pot
Să scot, 
Din destrămări succesive,
Alte rochii fictive.

Iar pe umerașul suspendat în van,
Lângă geam,
N-a rămas din urzeală niciun pic
De nimic.

luni, 19 mai 2014

Valențe medicale



Medicina ne oferă numeroase posibilități de a ne cuantifica ființa. Suntem concentrații, diametre, volume, secreții, filtrări, geneze și apoptoze. Respirațiile noastre pot fi apreciate prin formule clare, fără a ține cont de dorul sau neputința ce le inundă deseori. Surâsul unui om drag și un ceas Rolex devin stimuli de același gen, căci ambii trezesc răspunsul hormonal al fericirii, în oameni diferiți.
Mecanismele precise ale corpului nostru ne accentuează un pragmatism inutil și o tendință de a concretiza orice aspect al vieții. Nu o dată mi-am dorit să imprim buletine de analize interioare, ba chiar să obțin și o semnătură autorizată, pentru a-mi valida trăirile sufletești.
Pe de altă parte, celulele noastre sunt tratate de filosofie și portaluri spre Absolut. În entitatea lor microscopică, ele reușesc să păstreze principii și credințe de necontestat. Celulele nu se tem de ceea ce sunt și nici nu se simt neiubite, singure, inferioare lumii, așa cum o facem noi, în ansamblul nostru existențial.
Sunt episoade spirituale ce sfidează orice lege organică a Universului. Se întâmplă pe neașteptate, rapid și la intensitate maximă. A vorbi despre ele celorlalți e aproape inutil, căci nu ai o dovadă palpabilă a înfăptuirii lor, nu ai o copie xerox a amprentelor interioare și nici nu ai lăsat pe cer vreo urmă de zbor. La început, te doare neîncrederea din jur și faptul că ești privită ca o copilă ce abia a citit una din poveștile cu zâne ale Contesei de Ségur. Într-un final, îi ierți pe cei ce nu înțeleg. Nici tu nu le înțelegi monotonia și scepticismul ce le guvernează visele.
Scenariul reveriei tale nu poate fi cultivat, izolat și supus antibiogramei, dar el cultivă în tine senzații mai numeroase decât repertoriul lingvistic. Te simți de parcă ai fi într-o cafenea slab luminată, aproape pustie, în care decorul e înlocuit de o chitară pătimașă. Acordurile ei au gust de jar, apus de soare și de libertate, iar între tine și interpret se creează o conexiune de nedescris, căci melodia făra versuri adună toate luptele interioare ale amândurora.
Astfel de momente nu se eternizează printr-o poză pe iPhone și nici nu există vreo șansă să găsești acel cântec pe Youtube. Astfel de momente se trăiesc, deplin și cu pasiune, până când devii o flacără, în jurul căreia poți auzi un ''zzz'' electric și albastru. Pigmenții din iriși, degetele rozii, strălucirea de pe chip, limfocitele și bătăile de inimă devin un cufăr de argint, în care să aduni clipele, ca nu cumva să pierzi vreo una. Lumea va contesta de zeci de ori comoara ta interioară, dar tu vei ști că ai ascuns acolo și chitara și vântul din păr și iubirea. Vei mai ști că nu puteai să te descoperi altfel decît deposedându-te de tine însăți și trăind prin celălalt.
Inspirația muzicală: Lana Del Rey-''Velvet crowbar"

Sursa fotografiei

vineri, 16 mai 2014

Fuga de Sine



De ce fug? Pentru a câștiga timp. Am impresia că niște zile în plus vor face diferența, că așa pot să-mi aleg eu Momentul în loc să accept unul gata pregătit, că-mi voi regăsi toate puterile până atunci. E doar o falsă consolare; timpul se pierde oricum și luptele amânate nu au cum să-mi sprijine evoluția.
Fug atunci când sunt prea multe voci contradictorii în interiorul meu și nu știu pe care să o ascult. Nimic nu-i mai apăsător decât propria ființă aflată într-o continuă procesare de raționamente fataliste, iar cel mai tragic lucru e că nimeni nu mă poate salva de mine însămi.
Fug pentru senzația vinovată a lucrului interzis. Încălcarea regulilor poate fi benefică ocazional, însă știu că iresponsabilitatea duce la prizonierat și nu la eliberare. Adevarata libertate e aceea de a trăi conform crezului sufletesc și în armonie cu lumea întreagă.
Fug pentru că mi-e teamă. Încă mi-e teamă de pierderi și goluri ireparabile, de imaginea unui suflet spart pe o podea de marmură. În mod paradoxal, am sentimentul că n-am pierdut nimic în viață, că toate persoanele întâlnite m-au ajutat să mă descopăr și că lucrurile cu adevarat importante s-au păstrat.
Fug pentru a-mi salva idealul. Oricât încerc, n-am cum să evit acea suprapunere mentala între jurnalul meu de vise și oamenii pe care îi am aproape, așa că refuz din start să-i cunosc mai bine, sperând că așteptarea îmi va aduce realitatea compatibilă. Oare cum ar arăta Pământul, dacă Dumnezeu l-ar reduce la un ideal bazat pe eliminarea oricărui muritor necorespunzător?
Fug pentru a mă apăra, cel puțin din punctul de vedere al psihanalizei. Chiar pot ochii inchiși să orbească sufletul sau fuga nu face decât să amplifice zbuciumul până la pierderea identității?

duminică, 11 mai 2014

Rege versus roabă


Tu decorezi noaptea cu trupuri,
Eu frământ umbre de gânduri;
Tu te-ascunzi în măști și vorbe,
Eu îmi pierd credințe oarbe.

Tu mă judeci cu asprime,
Tocmai tu, fals Prometeu;
De ce te-aș lăsa oare
Să afli cine-s eu?

De ce ți-aș povesti
De întrebări bătrăne
Ce continuă să-mi sune
În fire, zi de zi?

De ce ti-aș dezgoli
Iubirea-mi dezlegată,
Ce-și caută, însetată,
Un nod pentru a trăi?

De ce ți-aș dărui
Din flăcări și speranțe
Ce vor să mă înalțe
Deasupra neîmplinirii?

Oricum, n-ai înțelege.
Rămâi rege într-a ta lume;
Eu sunt roabă într-a mea.
(februarie 2013, înainte de tine)

Sursa fotografiei

Radarul meu interior știa că aceste versuri, scrise dintr-un impuls distanțat de vreo situație concretă, vor deveni palpabile și vii. Recitindu-le, mă minunez de fidelitatea cu care se pliază pe sufletu-mi amprentat de experiență. O iau cuvintele înaintea trăirii? De ce-aș fi exprimat în poezie o premoniție a sfărâmării? Pentru că era inevitabilă... 


luni, 5 mai 2014

Întrebări fără răspunsuri


Mi-aș dori să existe undeva o carte în care să aflu răspunsul la fiecare întrebare. Să existe o explicație pentru orice clipă a vieții mele, pentru orice bătaie a inimii, pentru orice renunțare…Un singur mănunchi de cuvinte care să-mi fie ghid și Adevăr. Ar fi totul mult mai simplu, mai frumos, mai pur. N-ar mai exista nici regrete, nici lacrimi, nici suferință. N-ar mai fi nevoie de rai, de droguri, de energizante. N-ar mai exista oameni singuri…
Măcar de-aș putea auzi o voce atunci când sufletului meu îi e teamă. O sclipire de cer, un freamăt de tei, o geană de încurajare. Un semn că nu m-am rătăcit și că trebuie să deschid ochii larg, să nu pierd tocmai ceea ce am așteptat o viață întreagă. Să nu fug de bucurie, de dragostea adevarată, de mine însămi.
Mi-am dat seama că e de mii de ori mai bine să greșești, decât să-ți fie teamă să greșești. Poate că încercările sunt certitudini, adevăratele muze ale vieții mele. Poate că înțelepciunea nu e un efect, ci un abis în care mă scufundă absența explicațiilor, motivelor, legăturilor. Poate că timpul nu e al meu, însă mai poate face  ceva din ceea ce nu am reușit să fac eu. Poate că totul e incert si e inutil să mai caut.(2012)

Ce-aș fi făcut eu cu o carte plină de răspunsuri? Dacă aș fi știut cum vor evolua acțiunile mele, unde mă vor duce bătăile inimii și cât vor dura reîntregirile? Dacă totul era logic, perfect, integru? N-aș fi alunecat în cea mai cruntă deznădejde confruntându-mă cu adevăruri deja scrise? Dacă o ursitoare ar fi zărit traseul celor 21 de primăveri ale mele, oare n-ar fi tresărit electric, încercând să-și ascundă tristețea în fața părinților ce așteptau sclipitori prevestiri de bun augur?
Acea carte nu m-ar fi convins să nu testez duritatea zidurilor cu fruntea-mi de idealistă și revoluționară a lumii. Capetele pânzelor albe îmi sunt mai cunoscute decât legile fizicii, pentru că doar aici cuprind semnificațiile în brațe. Răspunsurile vânate se ascund la marginea luptei, luând conturul fugii de ceilalți pentru a se întrupa în mine. Ele vin mai târziu, abia când mă dezlipesc de experiență și mă văd cu ochi astrali.
Oamenii au un avantaj remarcabil față de îngeri: încercarea. Zborul îngerilor spre Dumnezeu e unul singur, mediat de alb și puritate. Zborul omului e un infinit de salturi în gol, de medii ponderate între instinct și spirit, de aruncări oarbe în prăpăstiile posibilității, iar tălpile tremurânde ale deciziei îi țin loc de aripi. Greșeala și reușita se dezintegrează în timpul înălțării, căci raiul odihnește numai lupta.

Sursa fotografiei
 
Design Downloaded From Free Blogger Templates | Free Website Templates | News and Observers