sâmbătă, 12 aprilie 2014

Liberă


Sunt singură, pe vârful stâncos, învelită în apus și în vânt de primăvară. Adâncul prăpăstios ce mi se întinde în față îmi șoptește vrăji albastre, încercând să-mi frângă umerii într-o resemnare străină de mine. Chipul mi-e scăldat de lacrimi docile, ce nu încruntă sprâncene, în timp ce sufletul mi se zbate sub plămâni, nereușind să-mi taie respirația. Trăiesc momentul zero al vieții mele, acela aflat la mijlocul infinitului, iar tâmplele mele știu că își vor găsi odihna alegând doar una dintre bucle.
Am alergat spre această culme cu tălpile arse și cu ochii stinși de nesomnul renunțării. Nu-mi doream să sar în gol, ci să-mi deschid cuferele plumburii și sa arunc toate amintirile chinuitoare. Voiam să le aud ecoul strivirii, pentru a mă asigura că au murit până și fantomele dezamăgirilor.
Am simțit cum tu, cel ce mi-ai curs atâta timp prin vene, te-ai desprins de sufletul meu, iar alunecarea ta a fost așa reală, încât aș fi putut s-o măsor fizic. Nu-ți cer să-mi înapoiezi poezia pe care am văzut-o în tine, deoarece era reflexia lirismului meu interior. Ale mele erau flăcările și visele de libertate și credința în dăruirea eternă, iar când mi-ai secat din măduvă, și eu am redevenit a mea.
Sunt singură, pe vârful stâncos, învelită în apus și în vânt de primăvară. Ceva nenumit învie nuanțele roșcate ale privirii mele, iar inima nu se mai îndoiește de ea însăși.
Sunt singură, dar liberă.

        

Sursa fotografiei

2 comentarii:

Bianca Badea spunea...

Atunci cand singuratatea vine odata cu libertatea e unul din cazurile fericite ale vietii.

Andreea Scutariu spunea...

Mai avem nevoie de singurătate, pentru a învăța să ne iubim pe noi înșine, pentru a ne regăsi. Putem fi veseli în timp ce ne eliberăm sufletele, arătându-i luminii calea spre noi.

Trimiteți un comentariu

Voci rabdatoare

 
Design Downloaded From Free Blogger Templates | Free Website Templates | News and Observers