luni, 17 martie 2014

Sunt o luptătoare obosită



În urmă cu o săptămână, scriam despre libertate ca atmosferă interioară, negându-i ipostaza de secvență înțepenită în decor. Eram împlinită, simțind cum pacea aceea vânată de-a lungul anilor îmi aparține, ba chiar îmi aleargă pe chip, în păr, spre vârful degetelor. Acidul de sub piele îmi fusese înlocuit de un entuziasm ce-mi spunea că, dacă aș face o piruetă cu ochii închiși, m-aș trezi în fața unui microfon argintiu, cântând ''Back it up"-Caro Emerald. Voiam doar să mă bucur de mine, de viață, de tot ceea ce mă inspiră și nu mai tânjeam după clipe netrăite. Credința îmi era întipărită în suflet, schimbând eternitatea crudă a deznădejdii într-una primăvăratecă și zglobie. Îmi propusesem să fiu răbdătoare-nu în sensul martiriului inutil, umbrit de teama singurătății, ci din perspectiva demnă a inimii ce nu se mulțumește cu orizonturi mai mici decât aripile sale. Ce folos în irosirea iubirii depline, imperfecte și înălțătoare pentru un schimb de nefericiri contemporane?
Tocmai în această perioadă frumoasă a vieții mele, am (re)trăit un episod neplăcut, care mi-a tulburat interiorul. M-am simțit anulată în propria ființă, de parcă toate luptele, revelațiile și schimbările prin care am trecut în ultimii ani ar fi fost transformate în cenușă. Îndoiala de sine e o trăire atât de otrăvitoare pentru claviculele ce-o posedă, încât poate sfârși fluturi din lumi paralele.
M-am temut de dorințele mele, însă nu, ele n-aveau nicio vină. Eu îmi cunoșteam visul cel mai bine și credeam în realizarea lui. De ce aș fi lăsat un infim moment să-mi strivească împletituri spirituale pline de semnificații?
Trupul meu își continuă simfonia vitală, însă sufletului i s-au frânt zările, cel puțin pentru o perioadă. Sunt înconjurată de hiperbole ale propriilor renunțări și mi-aș dori atât de mult să-mi găsesc refugiul în luptă. Poate că nici nu mai sunt acea războinică pe care o cunoșteam...
Mă simt de parcă mâini nevăzute îmi scot rochia albă, iar eu mă prăbușesc goală pe podeaua rece.

2 comentarii:

rusoaica spunea...

n-am sa-ti rasucesc cutitul in rana intrebandu-te ce s-a intamplat. Sper numai sa revii repede pe pista de alergare si sa te aandonezi primaverii ce renaste fiecare fiinta!

Andreea Scutariu spunea...

N-o să mă lase primăvara să fiu tristă, mai ales că e anotimpul meu de suflet! Am să revin, poate chiar mai încrezătoare decât înainte. :)

Trimiteți un comentariu

Voci rabdatoare

 
Design Downloaded From Free Blogger Templates | Free Website Templates | News and Observers