duminică, 26 ianuarie 2014

Tu


Mi te-ai încurcat în visele eterne
Și te-am rătăcit când îți vrăjeam întruparea,
Pe tine, necunoscut, omolog al tăcerii mele...

Mi-aș scufunda trecutul în iluzia-ți oarbă
Și, din sufletul meu, aș mai frânge o coardă
Pentru tine, necunoscut, pierdut în altă lume.

Aș putea adormi între coastele tale
Și ti-aș fi și înger și zbor și chemare
Ție, necunoscut, vag erou al iubirii ideale...

Să vii mai aproape de genele mele,
Să-mi spui povești, ca să cred în ele,
Tu, necunoscut, motiv al dimineților de fiere.

Alintă-mi tristețea și mângâie-mi firea,
Pe tâmpla cea grea să-mi crestezi fericirea,
Tu, necunoscut, căutat printre mii de dileme.

Și, din cuvinte închise-n liniștea-mi dură,
Îmi vei păstra doar două, pe încheietură,
Tu, necunoscut, poezie a închipuirii mele...

Inspirația muzicală: Rava-"Inima mea"

luni, 20 ianuarie 2014

Adam și Eva



-Ți-am cules semințe pentru grădina ta. Spune-mi, ai măsurat-o corect de data asta? Ai numărat fiecare pas?
-Desigur, doar știi că sunt mereu grijulie când vine vorba de măsurători.
-Știu, știu...Ultima dată, sosise toamna și noi încă mai aveam semințe. Chiar și păsările se săturaseră de ele.
-Ce să fac dacă palmele mele sunt atât de mici încât se cuibăresc perfect într-ale tale? Nici tălpile nu-s mai vrednice.
-Fie așa cum zici, rosti Adam surâzând. Asta înseamnă că, așa măruntă cum ești, ai pus totuși pas lângă pas cu seriozitate, nu?
-Am pus.
-Și nu te-ai oprit să atingi roua proaspătă?
-Nu.
-N-ai țopăit prin mijlocul florilor?
-Nici pe departe...
-Nu te-ai uitat tu la ''albastru''?
-De ce râzi? Știu eu sigur că așa se spune. Dacă tu ai două zări albastre sub pleoape (nu uita că m-ai crezut când ți-am spus), de ce n-ar fi și veșmântul de deasupra noastră tot ''albastru''? ''Albastru'' se numește, să știi.
-Dar bucla ta, care nu stă niciodată după ureche, cum se numește?
-Hmm...alint?
-Când te-ai mai gândit la cuvântul acesta?
-Astăzi, culegând flori.
-Păi, n-ai spus tu că ai măsurat grădina?
-Am măsurat-o...
O luă în brațe, știind că va mima teama, va țipa puțin și-l va lovi ușor cu pumnii aceia mici. El se preface, la rândul lui, învins și o lasă să se elibereze. Eva alunecă la rădăcina unui copac și apoi se ridică ''supărată'', promițând o răzbunare duioasă. Nu știe că i s-au agățat frunze în păr și că toată revolta ei se topește sub umbra lor. Femeia aceasta copilăroasă e prima din lume, primul mister și prima mamă.
Adam iubea asta, de aceea nu se mai sătura descoperind-o. Părea că e alta, în fiecare zi. Niciodată nu știa cum o va găsi când se va întoarce de la vânătoare. Uneori, își cerea scuze de la florile pe care le culegea și le explica drăgăstos că au fost făcute pentru a fi împletite în coronițe. Odată, văzuse o căprioară sorbind apă din izvor și o numi ''căpruie''. Degeaba încercă Adam să o corecteze. ''Dacă ea e căprioară, atunci și ochii mei sunt căpriori'', spunea ea cu genele înălțate. Mai puteai să n-o crezi?
Într-o toamnă, plânse atât de mult crezând că fluturii au uitat-o. ''Fluturii nu mor niciodată'', îi spunea Adam cuprinzându-i chipul în palme. Ei știau acest lucru mai bine decât oricine. Pierduseră un rai împreună, acum își construiau un altul, doar al lor.

vineri, 17 ianuarie 2014

Goliciune



Ce goală sunt în poezie;
Absurdă, frunte a mândriei,
Arunc versuri dezlânate
Și tulbur apele curate.

Ce goală sunt în bunătate...
N-am nicio urmă de lumină;
Noroi am prefăcut din tină
Și din talanți-metale sparte
.
Ce goală sunt în cerul sfânt...
Veșmântul alb s-a ars în vânt,
Numai cenușa mea pătată
Nu poate fi împrăștiată.

Ce goală sunt în încercare....
Eternul vid îmi stă în cale,
Iar eu-mi tai părul, în neștire,
Cerând măcar o izbăvire.

Ce goală sunt în toate, Doamne...
În infinit păcatu-mi curge;
Nu mai găsesc în mine arme-
De-aș fi războinic,m-aș înfrange.

Sursa fotografiei
 
Design Downloaded From Free Blogger Templates | Free Website Templates | News and Observers