sâmbătă, 17 august 2013

Frământări de gânduri


Ajuta-mă să înțeleg
Cuvinte, semne, persoane
Aduse de vânturi oarbe
În viața mea.

Mă zbat în mine însămi
Până rămân fără suflare,
Până când nu mă mai doare,
Până la renunțare...

Nu are sens, nimic nu are sens
Și nu pot trece mai departe
Fără o explicație ridicolă a întâmplării
Care ne-a adus pe aceeași cale,
Dar în direcții diferite...

E atât de clar totul, încat nu văd nimic
Și mă sufoc printre gânduri contradictorii.
Tu îndrăznești să mă torturezi în propria-mi ființă,
Iar eu flutur, absurdă, steaguri albe.

Visez, zbor, cad și nu-nțeleg
De ce apar alți ochi pe drumul meu,
Când eu abia reușesc să fiu eu
Și nu mai am timp să mă întreb.

2 comentarii:

Issa bela spunea...

De ce nu incerci pentru o clipa sa te debarasezi de tot ce-ti apasa sufletul? Sa fii libera o clipa? Sa privesti din afara? Totul se vede altfel. Iar in timp, totul se simte altfel...:)

Vendretta spunea...

Tocmai cu asta mă ocupam în vacanță, însă sunt atâtea amintiri ce-și cer drepturile.Cel mai trist lucru e că, exact atunci când eram sigură că am încheiat o etapă, a intervenit ceva care mi-a răsturnat toate concluziile. Și de aici o nouă listă dureroasă de raționamente...

Trimiteți un comentariu

Voci rabdatoare

 
Design Downloaded From Free Blogger Templates | Free Website Templates | News and Observers