marți, 27 august 2013

Puritania


Pentru mine, Puritania e un regat spiritual, acel nivel existențial în care nu mai încap temeri, îndoieli și dezamăgiri. Aici nu se naște nimeni, iar populația e alcătuită doar din oameni care AJUNG. Fiecare are propria lui cale și fiecare are un loc pe tărâmul acesta, însă drumul e atât de greu, încât mulți renunță chiar înainte de a li se deshide poarta. Aș fi străbătut de mult tunelul, dacă nu mă împiedica cealaltă Andreea, cea care se teme de propria umbră și ar fi în stare să-și petreacă întreaga viață ghemuită, doar pentru a nu mai fi rănită din nou. De aceea, mă simt nevoită să-i amintesc anumite lucruri de al căror adevăr se îndoiește:
  • în greacă, "andreas" înseamnă ''bărbat", așa că mă aștept să te ridici la înălțimea numelui. Păstrăm secretul referitor la mersul pe bicicletă și la abilitățile tale sportive. :) Voiam doar să-ți spun că ai experimentat curajul înainte de a învăța cum se scrie, deci n-ai decât să-ți orientezi fruntea aceea cu pistrui spre zări înalte.
  • amândouă știm că nu te vei îmbrăca niciodată în rolul roz al superficialității, că nu răspunzi la apelative ca "iubi" și că îmblânzirea ta n-are nicio legătură cu darurile scumpe. Dacă te-aș scoate la licitație, n-ai prea avea cumpărători, pentru că tu nu ești un produs. Tocmai acel atipic, necomercial, diferit te va conduce spre împlinire.
  • uită-te mai des la cer. Nu doar atunci când devii una cu pământul, ci de fiecare dată când te clatini sau zbori.
  • nu reduce schimbarea la o destinație. E un întreg proces, nu-l poți limita, ci doar perfecționa în orice clipă. De aceea, nu te speria când obosești, plângi sau vrei să renunți. Toate fac parte din exorcismul tău interior.
  • dacă tot te-ai născut reflexivă, ai grijă să alimentezi motorașul cu un combustibil adecvat: arta. Trecutul și amintirea lui dureroasă te vor sufoca în tine însăți.
  • acceptă provocările, fără să te mai consideri incapabilă, defectă, sortită eșecului. Pune experiența înaintea succesului. Ieși puțin din sfera ta ultraapărată.
  • n-ai mai făcut nicio nebunie de mult. Nu știu dacă aștepți pensionarea pentru asta, însă eu te-aș sfătui să riști acum, pentru că, mai târziu, ai să fii prea șubrezită. Nu-ți voi acoperi eu dezastrele, așa că ai grijă ce fel de aventură alegi. Am încredere că vei fi suficient de fidelă ție și modelului tău valoric.
  • zâmbește mai des. Preferabil, fără motive cardiace.
  • nu te mai gândi atât la facultate. Ai încă cinci ani pentru asta, iar acum ești în vacanță. Vrei să ruinezi și puținul tău timp liber?
  • a fi "puritan" nu înseamnă sfințenie, traseu imaculat, perfecțiune. Puritania e lumea celor care luptă mereu, indiferent de căderi sau slăbiciuni, pentru a fi în comuniune cu ei înșiși și cu Universul.

vineri, 23 august 2013

Nonsens


Prea multe raționamente nu fac decât să sufoce adevărul atât de tare, încât mă întreb dacă mai există adevăr în lume. Ori de câte ori concluzia e clară, notată sub dată și asumată, intervine un alt detaliu al problemei și concluzia devine ipoteză, iar ființa mea un permanent fâlfâit de aripi înnodate. De aceea, mi-aș da oricând zbuciumul pe o fărâmă robotizată de existență, măcar una despre care să n-am vreo îndoială, pe care s-o posed în întregime și care să devină punctul meu de sprijin.
N-aș mai dori să amintesc despre capacitățile de busolă acordate inimii. E cea mai defectuoasă parte a vieții, fără formă artistică și înțelepciune ascunsă. Rațiunea mai poate fi controlată cu o tabletă de magneziu și literatură de calitate, inima însă...Se supune singură torturii; o pierd din ochi un minut și o regăsesc în mărăcini, îndurerată, desigur. Tare aș vrea s-o las acolo pentru totdeauna,ba chiar să-i mai trag și eu vreo două palme, dar ea își cunoaște drumul spre casă și se întoarce pe nesimțite. Abia după ce s-a reinstalat în culcuș are nevoie de reparații și cine oare s-o coase? Mă întreb cum mai are curajul să formuleze îndemnuri absurde și unde-i rațiunea să-i întrerupă accesul la vocabular.
Am obosit să acord încredere unei vieți paralele și să-mi frâng oase în posibiltatea intersectării. Am încercat tot ce se putea încerca: credința și revolta, răbdarea și impulsivitatea, negrul și culoarea, iubirea și împietrirea și...n-am ajuns la SENS. De ce nu mi-au strecurat, la maternitate, un bilețel cu rostul meu pe lume? Măcar în ADN de s-ar fi dat vreun indiciu, ca să nu mai apăs Pământul cu povara nimicului meu. Sensul nu e ceva ce se găsește în timp și chiar dacă ar fi, ar trebui să știe că a întârziat lamentabil, la  fel ca multe altele...Sensul era singurul combustibil capabil să antreneze un tren în deșert. Fără iubire, mai reușesc să supraviețuiesc, dar fără sens...Nici măcar nu mi-l pot imagina înainte de culcare.
Aveam privirea legată în timp ce îmi conduceam pașii obosiți spre omul ce deschisese ușa. Când am întins mâinile, tremurând, am observat cum doar mănușile negre fuseseră salvate. Restul ființei s-a prăbușit: o dată în ochii privitorului, de mii de ori la numărătoarea mea. Fiecare eu s-a înecat într-un alt mine.

miercuri, 21 august 2013

O chestiune de principiu


Ai spune că principiile nu țin de cald, nu mângâie, nu alintă. Nimic mai adevărat. Însă ai putea să te scufunzi în noroi, în timp ce sufletul îți protestează, și să te aștepți să revii mai împlinit? Ai putea jertfi secrete pe pragul unei uși? Iar când totul se va fi terminat, când ultima infecție ți-ar bântui frumusețea, ai mai putea să supraviețuiești? 
Nu sunt o piesă rigidă de responsabilitate. Sunt om, cu greșeli și aspirații, om viu, în continuă căutare. Poate voi fi ultima persoană la împărțirea fericirii , însă n-aș vrea s-o vânez cu mâinile mele. Nici dacă aș vrea, n-aș reuși s-o prind, pentru că mi s-ar deforma în palme, ca un coșmar lipicios al rănilor de copil.

sâmbătă, 17 august 2013

Frământări de gânduri


Ajuta-mă să înțeleg
Cuvinte, semne, persoane
Aduse de vânturi oarbe
În viața mea.

Mă zbat în mine însămi
Până rămân fără suflare,
Până când nu mă mai doare,
Până la renunțare...

Nu are sens, nimic nu are sens
Și nu pot trece mai departe
Fără o explicație ridicolă a întâmplării
Care ne-a adus pe aceeași cale,
Dar în direcții diferite...

E atât de clar totul, încat nu văd nimic
Și mă sufoc printre gânduri contradictorii.
Tu îndrăznești să mă torturezi în propria-mi ființă,
Iar eu flutur, absurdă, steaguri albe.

Visez, zbor, cad și nu-nțeleg
De ce apar alți ochi pe drumul meu,
Când eu abia reușesc să fiu eu
Și nu mai am timp să mă întreb.

miercuri, 14 august 2013

Încă o oglindă



Ah! s-a spart oglinda! Dar nu plâng,
Nu, căci avea o pată,
Pe care n-am putut s-o curăț vreodată.

Ce dacă s-a spart oglinda?
Nu pot eu să-mi cumpăr alta?
N-am eu vânt și zbor și rouă,
N-am eu zâmbete și iarbă
Și încredere în soartă
Și un strop de armonie ascuns, parcă, într-o cutie?
Mai contează cioburi goale
Când vezi razele de soare
Împletindu-se în lacuri,
Într-un ritm păstrat de veacuri?
Și toate zilele rupte
Mai pot oare să te-nfunte
Când te culci în flori mărunte
Și-ți lași sufletul să cânte?

Sursa fotografiei

 
Design Downloaded From Free Blogger Templates | Free Website Templates | News and Observers