sâmbătă, 27 iulie 2013

Vis neîmplinit


Aș vrea să fiu pământ,
Aș vrea să pot s-aud
Plânsul frunzelor strivite
De pași nepăsători...
Aș vrea să simt fiori
Când pietrele-s lovite
De ploaie
Și să devin o piatră,
Una ce nu mai simte.

Aș vrea să fiu înger, 
Să cunosc un suflet
Zdrobit, uitat, pierdut...
Pe care să-l salvez, 
Prin care să visez,
Deși eu nu mai sunt
Decât un vers ascuns
Pe-o aripă,
Sau poate nici atât.

Aș vrea să fiu noapte,
Să pot dărui toate
Speranțele-napoi,
Dar sa nu dau nimic,
Poate din egoism...
Aș vrea să văd ochi goi
Și triști
Implorându-mi milă,
Deși nu sunt lumină.

Aș vrea să fiu furtună, 
Să pot avea în mână
Ploaia, norii, cerul.
Să pot să îi distrug
Pe cei ce nu plâng
Niciodată...
Aș vrea să rup tăcerea
În două
Și să păstrez doar o bucată.

luni, 15 iulie 2013

Perfecțiune


 Noaptea răpește totul într-un stil bizar,
 Transformând cerul în umbra unui coșmar.
  Vântul sălbatic urlă, pedepsind cu ploi,
  Străzile prea pustii, pierdute-n pașii goi.

Domnește slăbiciunea în fiecare om, 
Iar visele-ngropate se zbat acum în somn.
Tăcerea îngenunchează regele Etern 
Și amorțește Viața ce-așteaptă doar un semn.

Întunericul face Totul imposibil
Și-ascunde Libertatea în zidul insensibil.
Doar timpul mai desparte Moartea de Viață,
Iar Spațiul nu găsește un loc numit Speranță.

Dintre lumini și umbre se naște ultimul gând,
Capabil să trezească sau să ucidă-n timp.
Doar Luna rece, stăpâna atâtor nopți triste,
Poate înțelege teama privirilor împietrite.

 
Design Downloaded From Free Blogger Templates | Free Website Templates | News and Observers