Casa de păpuși

                

În casa de păpuși, ascunsesem romanul suspect despre un anume ''tu'' neîntâlnit. În draperii era țesut ''ceva" inexplicabil, un fir din altă lume, care mă ținea noaptea cu ochii pe pereți, iar ziua cu ochii pe fereastră. Păpușile n-aveau răspunsuri, cărțile îi spuneau ''dragoste", iar eu îl simțeam drept ''gol''.
De-atunci lumea mea nu mi-a mai fost de-ajuns, așa că am început să sculptez cu dăruire un ''tu'' nedefinit care să mă împlinească. Am pus atâta drag în fiecare trasătură, încât mi-a fost frică să las oamenii să-l atingă. Era perfect, era al meu și știam că va căpăta viață într-o zi, însă trebuia să aștept Momentul.
Timpul a trecut și eu stau tot în colivie. Idealul meu a devenit tot mai rece, uneori l-aș distruge cu mâinile mele, doar a pentru a vedea ce se ascunde dincolo. Ce se ascunde dincolo de perdele trase, de ușa zăvorată, de mâinile tremurânde? Nu mai am curaj să-mi deschid universul, pentru că îmi simt porțelanul frânt în fiecare respirație. 
În lumea mea sunt amorțită de mirosul singurătății și al vieții netrăite, iar ceea ce pare să compenseze inexistența mea e o fadă  senzație de siguranță. Sunt așa amorțită, încât aș prefera să asist la vandalizarea interiorului meu decât să mai petrec înca o noapte în casa de păpuși.

Inspirația muzicală: Evanescence-”Lithium”

Sursa fotografiei


Comentarii

  1. Hmmm'.. se spune ca e greu sa fi singur, dar cel mai greu este sa te simti singur.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E acel moment in care tu nu-ti mai esti de-ajuns si oricate pasiuni ai avea, oricat de frumos ti-ai decora universul propriu, oricata muzica ai asculta, n-ai cum sa ignori un gol imens ascuns in tine. Acest sentiment intuneca totul.

      Ștergere
  2. cu o singura exceptie, am trait si traiesc aceleasi lucruri ca si tine. Doar ca eu n-as fi reusit sa le transpun atat de frumos. De fiecare data cand incerc, totul se intuneca, iar frumusetea se destrama...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ne inchidem in colivii, planuim cum sa traim, insa nu observam ca viata ni se scurge printre degete. Nu stiu daca durerea ciocnirii cu realitatea e mai mare decat cea a evitarii ei...

      Ștergere
    2. eu am renuntat la colivia mea, si nici n-am acceptat sa ma mai joc cu papusile, de vreme ce mi-au fost sparte. Probabil ca asta a fost considerat ca fiind semn de razvratire, rebeliune fata de toti, sau poate doar n-am dorit sa ma amestec in gloata din afara.
      Iar asta uneori doare. Aproape la fel de tare ca atunci cand te incui in colivie si arunci cheia printre zabrele.

      Ștergere
    3. Stiu ca doare, insa nu-i nimic mai sufocant decat un interior pe care il pastrez doar pentru mine. Nu-mi mai pot cara fiinta, simt nevoia sa o impart neaparat, chiar de-ar fi sa o ciopartesc singura.

      Ștergere
  3. Esti foarte talentata .Mi a facut placere sa citesc acest ,nu stiu ce cuvint sa pun dar nu pot sa l cataloghez fara sa mi se para inadecvat .E ca un insectar uman in care ai prins minunat si fara sa ucizi mai toti fluturii vietii .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc! :) Cam asta sunt si eu, un cimitir de fluturi care, desi au doar o zi pe Pamant, se tem sa traiasca.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Voci rabdatoare

Postări populare de pe acest blog

Notițe needitate

Totul este o eră

De ce nu dormi la ora asta?