Mai bine nu...


   Știi prea bine că da-ul sufletesc nu corespunde rațiunii mele fataliste. Dacă n-ar fi curs atâtea mii de ganduri și întrebări și ipoteze, noi am fi fost alții acum. Sau poate aceiași, dar în alte ipostaze...
   Nu înțelegi tu (cum nu înțeleg nici eu) de ce bucuria devine o piedică uriașă. Oare toți oamenii ce află lumina sfârșesc arzând? Și dacă e așa, de ce îmi doresc atât de mult să ard și eu, sub ochii tăi, până la capăt?
  Ce gust poate avea libertatea din spatele gratiilor? Gustul visului, al planurilor, al umbrei-echivalenți difuzi ai unei lipse anume. Libertatea e mereu dincolo de cuști și temeri și singurul fel în care o pot trăi e să merg mai departe de mine. Mi-e imposibil, cel puțin pe fundalul unui "Mai bine nu...''
   ''Ieși din închisoare, copilă, nu vezi că tu ești propriul tău gardian?'' Da, știu, cunosc toate sfaturile, toți pașii eliberării, dar nimic din toate acestea nu-mi învie curajul.
   Sunt atee privind dogma fericirii tangibile și asta tocmai din dragostea pe care i-o port unui ideal prea sfânt pentru a mai fi știrbit de alte dezamăgiri. Înțelegi tu? Nu-i nimic, nici eu nu (mă) înțeleg.

Comentarii

  1. Ai vazut vreodată ce somn au criminalii prinşi? Ei dorm în pace, se bucură că sunt din nou în siguranţă.
    Sunt suflete care nu-si vor gasi mantuirea decat mistuite de propriul foc, decat inlantuite si devorate de acel "ideal prea sfant". A evada din acest labirint ar insemna o tradare si chiar o tragedie spirituala, pentru care n-avem nicio scuza.

    RăspundețiȘtergere
  2. Din nefericire, unele suflete au fost ''inzestrate'' cu minunata povara a hiperreflexivitatii, insa aceasta nu compenseaza nevoia acuta de concret, de real. Atunci cand implinirea visului e atat de aproape de tine,cum ai putea sa-i alungi frumoasele zari?
    A trai nu inseamna a fi rational, iar eu m-am sufocat in filosofii inutile, ce nu duc niciodata la un raspuns. Nu fac decat sa repet rugaciunea pe care Pamantul o rosteste zilnic: ''Doamne, pastreaza-ma viu!''

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu nu cred ca e vorba de o simpla alegere, ci de fatalitate.De unde aceasta nevoie acuta de real cand hiperreflexivitatea e miracolul? De ce am dori implinirea visului cand tot farmecul sta in "calatorie", nu in "tinta": din varful muntelui nu mai poti admira muntele.
    Fiecare om trebuie sa-si "distruga" viata intr-un fel sau altul. Ce mai conteaza daca o face refugiindu-se in concret si rational sau in dulcele opiu al filosofiilor? Si cine ar putea indica limita dintre vis si realitate, dintre realism si idealism. Toate acestea apar tangential. Fiecare trebuie doar sa ajunga la sine insusi, indiferent de drumul care ii este harazit.

    RăspundețiȘtergere
  4. Trebuie sa existe acea cale de mijloc intre drumurile trasate pentru noi si felul in care decidem sa alegem unul dintre ele. Universul ne ofera sanse, doar de noi depinde sa profitam de ele.Nu suntem simpli pioni, ci fiinte imbogatite responsabilitatea de a ne autoghida, ceea ce nu exclude deloc interventia divina cu scop moderator si nu imperativ.
    Cum am putea sa ajungem la noi insine fara oamenii din jurul nostru? Tocmai ei ne desavarsesc cautarile.

    RăspundețiȘtergere
  5. Daca nu as fi propria mea gardiana, la fel cum tu foarte fain ai scris, poate n-as fi inteles mai nimic din sentimentele impletite in aceste cuvinte.
    Si... of!...

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Voci rabdatoare

Postări populare de pe acest blog

Notițe needitate

Totul este o eră

De ce nu dormi la ora asta?