Fug pentru a ma intoarce
O sa-mi arunc jurnalele si cateva cd-uri in portbagajul unei masini vechi si o sa plec. O sa fug de mine, de tine, de toate visele pe care le-am desenat pentru noi, de viitorul plictitsitor in care vor ceilalti sa ma inghesuie, de noapte, de zi...Am sa fug de toate, pentru ca doar goana mea poate sa faca un zgomot mai mai mare decat intrebarile ramase atarnate.
O sa apas pe acceleratie si o sa inchid ochii, bucurandu-ma de iluzia libertatii solitare. O sa beau o bere pe marginea autostrazii, o sa privesc apusul si o sa visez la tine.
O sa vad sute de lanuri de floarea-soarelui, centrale eoliene, fabrici si biserici si o sa-mi fie asa dor de tine, incat nu voi mai putea plange. Nu o sa mai simt nimic, nu o sa am nume, nu o sa mai las pe nimeni sa mi se astearna in suflet. Nu voi avea casa, nici umar de prieten, voi fi singura,singura in mine si in toate conservele necesare supravietuirii.
O sa fiu straina tuturor si mai ales tie, o sa treaca ani peste amintirea mea, o sa ma uiti, o sa te schimbi, o sa zambesti in poze de familie, iar eu te voi purta in gand in fiecare clipa a departarii mele.
O sa fug pana cand oasele mi se vor macina de oboseala si va trebui sa ma intorc. O sa port urmele vantului pe fata si urma ta in suflet, vie si sfanta, in ciuda decadelor care au trecut pe langa mine, in ciuda golului imens ascuns printre firmituri de calatorie ramase sub riduri.
O sa te recunosc si-mi voi dori sa-ti imbratisez trupul imbatranit, exact ca la finalul cartii Dragostea in vremea holerei (Gabriel Garcia Marquez), insa ma voi impiedica de ceasul acela care bate mai repede decat batea odata...
O sa-mi gasesc un loc aproape de casa ta si o sa imi petrec restul zilelor in umbra, privindu-te in timp ce-ti insotesti nepotii la gradinita, sau sotia la plimbare, o sa-ti numar pasii si nu-ti vei da seama, nu o sa simti nicio adiere de iubire.
Tu n-o sa simti, insa pe mine or sa ma tina in viata doar clipele in care te zaresc...
O sa fiu straina tuturor si mai ales tie, o sa treaca ani peste amintirea mea, o sa ma uiti, o sa te schimbi, o sa zambesti in poze de familie, iar eu te voi purta in gand in fiecare clipa a departarii mele.
O sa fug pana cand oasele mi se vor macina de oboseala si va trebui sa ma intorc. O sa port urmele vantului pe fata si urma ta in suflet, vie si sfanta, in ciuda decadelor care au trecut pe langa mine, in ciuda golului imens ascuns printre firmituri de calatorie ramase sub riduri.
O sa te recunosc si-mi voi dori sa-ti imbratisez trupul imbatranit, exact ca la finalul cartii Dragostea in vremea holerei (Gabriel Garcia Marquez), insa ma voi impiedica de ceasul acela care bate mai repede decat batea odata...
O sa-mi gasesc un loc aproape de casa ta si o sa imi petrec restul zilelor in umbra, privindu-te in timp ce-ti insotesti nepotii la gradinita, sau sotia la plimbare, o sa-ti numar pasii si nu-ti vei da seama, nu o sa simti nicio adiere de iubire.
Tu n-o sa simti, insa pe mine or sa ma tina in viata doar clipele in care te zaresc...
Inspirația muzicală: Placebo-''Where is my mind"
Ceea ce ai scris imi aminteste de niste cuvinte ale unui mare invatat antic, cuvinte care m-au tulburat: "DEPARTE DE CE ?...PORT TOTUL CU MINE !"
RăspundețiȘtergereDeci...cat de departe sa fugim pentru a nu ne mai auzi gandurile si sentimentele?
As vrea sa stiu si eu unde e locul acela lipsit de amintiri si de durere. Poate intr-o alta dimensiune...
RăspundețiȘtergereCred ca in orice fuga se ascunde dorinta de a pastra clipele de dor departe de uitare. Fug pentru a minti timpul. De suflet nu pot sa ma despart...
Asta a vrut si el sa sugereze:" Departe de ce?"...Nu ne putem ascunde nicaieri de propriul trecut, de regrete si neputinte, oricat de tare am fugi..ne vom intoarce(cum bine ai scris si tu) in acelasi punct mort in care durerea incremeneste o lume.
ȘtergereŞi totuşi nu poţi fugi de viaţă, chiar dacă fugi de tine. Şi, apoi, n-ai prea multe şanse să fugi de umbra ta. Te va urmări peste tot. Nu poţi fugi de amintiri, tocmai pentru că ele sunt umbra ta. Amintirile dor, dorul doare, ai zice că umbra îţi aduce doar suferinţă. Şi ce? Acceptă-le. Fac parte din tine. Ai ştii să te bucuri cu adevărat de ceva ce ţi-a lipsit, dacă nu ţi-ar fi fost cumplit de dor de acel ceva? Eu zic că nu. Ai ştii să iubeşti, dacă n-ai simţi suferinţa adusă de dor, amintiri, cuvinte, răsuflări, atingeri, lăsate undeva în urmă? Eu zic că nu. Sunt umbra ta. Accept-o. Iubeşte-o şi las-o să te însoţească, oriunde-ai fi. Te va ajuta exact atunci când tu vei crede că eşti singură şi, mai mult decât atât, te va ajuta să evoluezi. Umbra te îndeamnă să evoluezi, depinde doar de tine dacă vrei s-o urmezi.
RăspundețiȘtergereAaaaa, şi nu poţi minţi timpul, fugind de tine. N-ai cum. Dar, într-adevăr, de suflet nu te poţi despărţi. Cel puţin nu în viaţa asta.Tu, sufletul şi umbra ta formaţi un tot. :)
Să ai o zi frumoasă!
O sa incerc sa fiu tovarasa umbrelor...
RăspundețiȘtergereE normal sa trecem prin niste etape, sa renuntam la lucruri, sa evoluam, sa ne obisnuim cu luptele pierdute. Normal din punct de vedere psihologic,insa nedrept sin punct de vedere sufletesc...