duminică, 24 februarie 2013

Cu toate acestea...(1)


Nu stiu sa ma alint sau sa flutur din gene.
Nu sunt dulce si adorabila, nu-mi plac tiparele, nu ma lupt cu popularitatea.
Nu am curaj si tremur la fiecare pas pe care-l fac.
Nu stiu  sa ma strecor sub pielea cuiva. Ar insemna sa mai impovarez inca un om cu indoielile mele.
Nu pot zambi mereu. Oare cum reusesc altii? Au gasit toate raspunsurile? Au cunoscut Adevarul? Sau e un simplu reflex?
Nu fug de lupte, doar victoriile fug de mine. Printr-un miracol sau, poate, blestem, sabia mea ramane vie.
Nu ascult trupe, ascult doar suflete similare. O privire e de-ajuns ca sa-ti spuna ca traiesc acea muzica.
Nu detin nimic, sunt doar un anticariat mobil. Nicio umbra n-a fost vindecata de timp.
Nu cred in viitor, pentru ca dilemele prezentului imi depasesc limitele.
Nu-mi pot opri inima atunci cand incepe sa simta ceva.
Nu sunt rationala si sfarsesc in cioburi. Tot eu le repar mai tarziu.
Nu ma ascund de vise, insa oamenii viselor fug de mine.
Nu traiesc decat sufleteste. De aceea, ma intreb daca m-as putea transforma intr-un obiect.
Nu arunc florile decat atunci cand sunt sigura ca a ramas doar cenusa lor in palmele mele.
Nu sunt intreaga. Nu-mi mai stralucesc ochii ca altadata, nu mai pot sa zbor si nu mai am prea multe lumini de stins.
Cu toate acestea, daca ai avea putina rabdare, m-ai vedea asa cum sunt. M-ai cunoaste, m-ai asculta, m-ai intelege.
Insa nici tu n-ai sa incerci...

miercuri, 13 februarie 2013

Porțelan

Ce sunt altceva decât o păpușă moartă? Un chip de porțelan, cu ochii încețoșați de tuș și dezamăgiri, un mănunchi de buze care nu mai pot învia cuvinte, o expresie a pierderilor  de sine și de vise.
Ai putea să mă ții în brațe fără să mă spargi? Nu ți-e teamă că mă voi împrăștia printre degetele tale și nu va mai rămâne decât un sicriu de volane și gene? Chiar crezi că bătaia ritmică de pleoape e dovada faptului că trăiesc? Știi tu câte metele ridic în fiecare respirație tânără?
Nu mi-a fost teamă de stele, de aceea nu văd niciodată întunericul din jurul lor. Pot coase rani și ascunde înțepături, dar nu-mi cere să rămân aceeași, în timp ce simt cum mi se frâng zările sufletești. Același zgomot infernal al renunțărilor nedrepte, același gust amar de neputință...
Nu-mi spune că timpul le rezolvă, timpul nu e zeu. Toate cristalele ce mi-au curs pe față și printre speranțe au lăsat urme adânci. Crezi că pot machia la nesfârșit trecutul atotputernic?
Și dacă-ar fi să uit, ce-ar mai rămâne din mine? Nu sunt stăpâna propriei ființe, ci doar o consecință a vânturilor pustiitoare ce mi-au izgonit puterea. Nu sunt nimic din ce-am vrut să fiu vreodată...
N-aș putea să adorm pe umărul tău? Să mă molipsești de ceea ce înseamnă a crede? Încearcă macar, o singură dată. Nu știu dacă are rost, dar încearcă.
Dacă nu, n-ai decât să mă spargi în brațele tale.



miercuri, 6 februarie 2013

Fug pentru a ma intoarce



O sa-mi arunc jurnalele si cateva cd-uri in portbagajul unei masini vechi si o sa plec. O sa fug de mine, de tine, de toate visele pe care le-am desenat pentru noi, de viitorul plictitsitor in care vor ceilalti sa ma inghesuie, de noapte, de zi...Am sa fug de toate, pentru ca doar goana mea poate sa faca un zgomot mai mai mare decat  intrebarile ramase atarnate.
O sa apas pe acceleratie si o sa inchid ochii, bucurandu-ma de iluzia libertatii solitare. O sa beau o bere pe marginea autostrazii, o sa privesc apusul si o sa visez la tine.
O sa vad sute de lanuri de floarea-soarelui, centrale eoliene, fabrici si biserici si o sa-mi fie asa dor de tine, incat nu voi mai putea plange. Nu o sa mai simt nimic, nu o sa am nume, nu o sa mai las pe nimeni sa mi se astearna in suflet. Nu voi avea casa, nici umar de prieten, voi fi singura,singura in mine si in toate conservele necesare supravietuirii.
O sa fiu straina tuturor si mai ales tie, o sa treaca ani peste amintirea mea, o sa ma uiti, o sa te schimbi, o sa zambesti in poze de familie, iar eu te voi purta in gand in fiecare clipa a departarii  mele.
O sa fug pana cand oasele mi se vor macina de oboseala si va trebui sa ma intorc. O sa port urmele vantului pe fata si urma ta in suflet, vie si sfanta, in ciuda decadelor care au trecut pe langa mine, in ciuda golului imens ascuns printre firmituri de calatorie ramase sub riduri.
O sa te recunosc si-mi voi dori sa-ti imbratisez trupul imbatranit, exact ca la finalul cartii Dragostea in vremea holerei (Gabriel Garcia Marquez), insa ma voi impiedica de ceasul acela care bate  mai repede decat batea odata...
O sa-mi gasesc un loc aproape de casa ta si o sa imi petrec restul zilelor in umbra, privindu-te in timp ce-ti insotesti nepotii la gradinita, sau sotia la plimbare, o sa-ti numar pasii si nu-ti vei da seama, nu o sa simti nicio adiere de iubire.
Tu n-o sa simti, insa pe mine or sa ma tina in viata doar clipele in care te zaresc...


Inspirația muzicală: Placebo-''Where is my mind"

 
Design Downloaded From Free Blogger Templates | Free Website Templates | News and Observers