Imaginar


Pastrez in suflet un loc special, un loc pe care nu l-am vazut vreodata, dar care este atat de viu in fiinta mea, incat e capabil sa-mi trezeasca sentimente superbe; o imagine ce revine periodic inaintea mea si de care ma simt atrasa intr-un mod inexplicabil. Este vorba de un zid inalt, usor mucegait, imbract in iedera; un zid ce se prelungeste destul de mult si se pierde intr-un decor aproape acromatic. Intotdeauna cerul este innorat, gri, dar nu ploua, iar eu sunt asa libera intr-un fel de curte interioara, cu pietre mari, parca cioplite si multa iarba, de un verde inchis ca al padurilor de brazi. Nici macar nu stiu daca exista un asemenea loc, nu stiu ce poveste ori imagine mi l-a intiparit in minte, insa stiu ca mi-l amintesc ori de cate ori sufletul meu e nelinistit. Si atunci ma cuprinde o exaltare care nu tine cont de legile naturii, e ceva mistic, gothic, fantastic, ca un dans al sentimentelor, ca o reverie de reflectii si de vise, care-mi dau puterea sa cred in frumos si in ruinele de care fug oamenii, nestiind sa le inteleaga povestea impietrita de secole. Poate ca, intr-o zi, voi gasi acest mit in realitatea pe care o traiesc si voi ingenunchea cu ochii inlacrimati, imi voi lasa sufletul sa se desprinda de trup si sa crusteze un semn parfumat pe zidul vechi.

Sursa fotografiei

Comentarii

  1. Da,Paradisul nostru imgunar sunt visurile.Prin ele intrăm în Subconştient.,,Învăţaţi-vă să visaţi".Ce-s visurile dacă nu întâlnirea omului cu Absolutul?!

    RăspundețiȘtergere
  2. De aceea prefer sa visez, insa ascund o nevoie acuta de materialitate si de concretizare a proiectelor mele spirituale.

    RăspundețiȘtergere
  3. credeam ca numai eu am ciudatenia legata de locuri ale mele de care sunt indragostita si dupa care tanjesc, desi nu le-am vazut vreodata si nici nu stiu daca exista. Locuri pe care le vad aievea in minte, cu nenumarate detalii, de parca as fi fost acolo, exact asa cum ai scris si tu. Cu singura deosebire ca in locurile mele ploua mult sau sunt mii de stele sclipicioase :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Noi două avem multe lucruri în comun.:)
      Chiar am fost surprinsă să găsesc o imagine care să corespundă aproape în totalitate visului meu. Nu știu de unde a apărut în mintea mea, însă n-am mai simțit de mult nevoia să mă ascund acolo. O fi vreun semn că sunt pe drumul regăsirii?

      Ștergere
    2. observ pe zi ce trece si cu fiecare g\nd asternut ca ai dreptate :)
      cu singura diferenta ca mie mi-e bine acolo unde sunt acum, chiar si cu tristetile mele ocazionale, chiar si in locurile imaginare. Pentru ca va veni momentul cand voi fi pe deplin fericita, si-am sa rad, si-am sa-mi amintesc ca si tristetea isi are frumusetea ei!..

      Ștergere
    3. Va veni acel moment, cu siguranță, însă, până atunci încerc să mă tot bucur de ceea ce am. M-am concentrat prea mult pe lipsuri și am uitat să fiu recunoscătoare.

      Ștergere
    4. Acum e randul meu sa recunosc un alt punct ce-l avem in comun. Si atat de multa lume ce nu intelege, si se agita, si se consuma!
      Tot ascult de vreo doua saptamani Stigma - Jumatate tu, jumatate eu, si raman fascinata de profunzimea strofelor si de cat de usor putem gasi bucurie in lucrurile marunte! :)

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Voci rabdatoare

Postări populare de pe acest blog

Notițe needitate

Totul este o eră

De ce nu dormi la ora asta?