duminică, 29 iulie 2012

Imaginar


Pastrez in suflet un loc special, un loc pe care nu l-am vazut vreodata, dar care este atat de viu in fiinta mea, incat e capabil sa-mi trezeasca sentimente superbe; o imagine ce revine periodic inaintea mea si de care ma simt atrasa intr-un mod inexplicabil. Este vorba de un zid inalt, usor mucegait, imbract in iedera; un zid ce se prelungeste destul de mult si se pierde intr-un decor aproape acromatic. Intotdeauna cerul este innorat, gri, dar nu ploua, iar eu sunt asa libera intr-un fel de curte interioara, cu pietre mari, parca cioplite si multa iarba, de un verde inchis ca al padurilor de brazi. Nici macar nu stiu daca exista un asemenea loc, nu stiu ce poveste ori imagine mi l-a intiparit in minte, insa stiu ca mi-l amintesc ori de cate ori sufletul meu e nelinistit. Si atunci ma cuprinde o exaltare care nu tine cont de legile naturii, e ceva mistic, gothic, fantastic, ca un dans al sentimentelor, ca o reverie de reflectii si de vise, care-mi dau puterea sa cred in frumos si in ruinele de care fug oamenii, nestiind sa le inteleaga povestea impietrita de secole. Poate ca, intr-o zi, voi gasi acest mit in realitatea pe care o traiesc si voi ingenunchea cu ochii inlacrimati, imi voi lasa sufletul sa se desprinda de trup si sa crusteze un semn parfumat pe zidul vechi.

Sursa fotografiei
 
Design Downloaded From Free Blogger Templates | Free Website Templates | News and Observers