Postări

Se afișează postări din 2012

Negare

Imagine
  Uneori, imi doresc atat de mult sa fiu altcineva. Sa-mi uit toate intristarile si framantarile, sa ma concentrez asupra biologicului si concretului acestei lumi. Sa-mi abandonez nedumeririle si sa traiesc la intamplare.     Uneori, as vrea sa sarut un oarecare pe bancheta din spate a unei masini. Sa port o fusta milimetrica prin cluburi, sa ma ametesc si sa dezlantui crize. Sa-mi fie greu sa decid cu cine sa petrec Revelionul, sa cunosc toti chelnerii din zona, sa nu simt niciodata lipsa unui partener. Sa fiu populara, nedespartita de fondul de ten, telefonul ultrasolicitat si tocurile de 10.     Vreau doar sa exist. Sa nu ma mai intreb de ce exist. Vreau sa fiu inconstienta, irationala, sa ma las dusa de val, sa experimentez, sa ma transform intr-o bucata de carne nesemnificativa. Vreau sa fiu protagonista rutinii, sa ma supun unor indatoriri casnice,sa-mi pun masca pe fata si sa o las acolo pana cand devine una cu chipul meu inexpresiv.     Vreau sa fiu ceea ce cautati

Copii

Imagine
       Unii copii se nasc cu tristetea in suflet. Nu le-a cerut nimeni permisiunea, nu i-a intrebat cineva daca vor sa-si accepte soarta. Nu, tot ceea ce au inteles, inca de la nastere, a fost combinatia sumbra dintre tristete si vesnicie.    Copii prematuri, slabi in ochii superficialitatii, copii pierduti in prea multe griji, copii rataciti intr-o lume care cere sa te multumesti cu simpla existenta biologica. Copii diformi, nu-i asa? Diformi pentru ca, pe langa tristete, au mai primit si o sabie si sunt putini cei care au curajul sa tina o arma cu demnitate. Diformi pentru ca vor sa depaseaca regulile stupide ale unei societati aberante. Diformi pentru ca au capacitatea de a vedea dincolo de limitele fizice.    Cand va grabiti sa le judecati hainele negre si versurile si esecurile, ganditi-va la noaptile in care suferinta lor era mai grea decat somnul vostru. Stiti voi ce inseamna sa te ineci cu propriul suflet? Sa te chinuie intrebari nedrepte? Sa cauti iubirea si sa n-o

Destinații

Imagine
De fiecare dată când ne alegem un drum, ne proiectăm destinația acestuia pe un ecran sufletesc, o îmbogățim cu dragoste și cu încredere, ca pe un vraci etern care poate vindeca orice regret sau suferință. Ne ucidem temerile cu rigoare, ba chiar cu optimism, venerând acea incertitudine compensatorie, ce devine crezul tuturor dimineților noastre. Și începem să pășim pe cărări spinoase, întunecoase, reci, motivați de o absurditate supremă, o sursă continuă de iluzii puerile și autodestructive. E atât de greu cerul ce veghează asupra acestui drum, încat nu mai încape niciun soare, nici măcar vreo bucățică de stea. Speranțele noastre conjugate sunt singurele care-și întind frunțile albe înainte, trăgându-ne neputința cu dăruire, ca niște lupoaice cu puii răniți. Lupta se frânge când splendoarea visului e înlocuită de mizeria realității, de concretul insuportabil, de stupoarea descoperirii că vraciul pe care-l căutam a murit de mult. De fapt, ne zice o bătrână, nici n-a existat vreoda

Plumb latent

Imagine
Sunt sigura ca o ursitoare nefasta mi-a sadit in suflet un strop infim de plumb, asa doar ca sa-mi ingreuneze fiinta. Nu am stiut de prezenta lui pana cand am suferit primele dezamagiri. Dezamagiri copilaresti, cauzate de ruptura viselor de papadie, la care impleteam cu drag. Au mai trecut zile si ani si ploi, pana cand am simtit cum mi se incovoie speranta si cum creste griul din mine. Cu fiecare lacrima, cu fiecare plan esuat, cu fiecare ironie a sortii, cu fiecare ideal stirbit, m-am instrainat de nimfele ce infloreau in mine. Le-am zgariat cu clipele absurde, cand trupu-mi prea plapand nu mai putea ascunde povara amaruie si otravitoare. Acele clipe in care tristetea si goth-ul nu sunt de-ajuns pentru a purifica intunericul, in care e prea greu sa fug de propriile ganduri. E un mister pentru cei din jur, insa realitatea aceasta macina incet, ca un lant vechi ce sfasie lemnul parfumat al unui copac bolnav. In timp,am invatat ca nu pot dizolva plumbul si ca trebuie sa-l machiez

Interiorizare

Imagine
Incerc sa-mi spun ca e doar o indispozitie, dar sunt perfect constienta de profunzimea acestei trairi. E ceva interior, coplesitor, un zbucium continuu pe care-l neg si-l reneg cu maturitate, conformandu-ma unor reguli absurde ale realitatii cotidiene. Este viu, il simt in zilele incerte, cand, din adancuri de suflet, se ridica toate acele cuvinte nerostite, priviri nesincere, prietenii neadevarate, si, in final, insasi viata netraita. Si o voce impersonala imi striga in intuneric: GRESIT!, de parca as fi furat drumul altcuiva. Incep sa ma intreb daca are dreptate si trecutul transfigurat imi apare atat de crud. Uite cum am gresit si atunci, si chiar in ziua aceea, si peste o saptamana, si in urma cu atatia ani. Cred ca am gresit de fiecare data. Sfasietor de simplu. As vrea sa-mi ingrop bucati de suflet si de amintire, sa le desprind de mine si sa uit. Sa pastrez doar fibrele neatinse de mantia durerii si sa le impletesc intr-un vis al renasterii. Nu pot decat sa incerc, pentru ca

Visul omului sau OMUL visului?

Imagine
Stiam ca m-am nascut intr-un taram al fanteziei, stiam ca sufletului meu i s-au dat aripi si ca nu exista om sau durere care sa ma poata opri din a visa. Stiam asta inca din copilarie, cand petreceam singura ore in sir, in leaganul de acasa, cand saream de zeci de ori de pe cerdacul bunicii, doar pentru a simti libertatea momentului in care pluteam; momentul sublim dinaintea aterizarii pe pamant. Nici viata, nici varsta, nici adultii nu m-au putut desparti de aceasta dulce eliberare a visului. Am continuat sa-mi impletesc panze de paianjen si sa mi le asez pe frunte, mi-am daruit intreaga fiinta exaltarii de a fi creatorul propriului meu univers secret, aparat de orice mizerie sau compromis; un univers medieval, loial, mirific, viu, pur si etern. Multi cred ca visele se sparg, se destrama sau putrezesc. Eu cred ca visele se metamorfozeaza si se ratacesc in cetatea spirituala a Sinelui. In trupul meu plapand ascund atatea vise; ele-mi sunt salvarea si puterea, motivul petru ca

Imaginar

Imagine
Pastrez in suflet un loc special, un loc pe care nu l-am vazut vreodata, dar care este atat de viu in fiinta mea, incat e capabil sa-mi trezeasca sentimente superbe; o imagine ce revine periodic inaintea mea si de care ma simt atrasa intr-un mod inexplicabil. Este vorba de un zid inalt, usor mucegait, imbract in iedera; un zid ce se prelungeste destul de mult si se pierde intr-un decor aproape acromatic. Intotdeauna cerul este innorat, gri, dar nu ploua, iar eu sunt asa libera intr-un fel de curte interioara, cu pietre mari, parca cioplite si multa iarba, de un verde inchis ca al padurilor de brazi. Nici macar nu stiu daca exista un asemenea loc, nu stiu ce poveste ori imagine mi l-a intiparit in minte, insa stiu ca mi-l amintesc ori de cate ori sufletul meu e nelinistit. Si atunci ma cuprinde o exaltare care nu tine cont de legile naturii, e ceva mistic, gothic, fantastic, ca un dans al sentimentelor, ca o reverie de reflectii si de vise, care-mi dau puterea sa cred in frumos si