luni, 13 noiembrie 2017

Următorul pas



Biruința are multe surori, 
Dar nu toate sunt ale tale.
Te zbați să o prinzi pe cea îmbrăcată în violet,
Când tu ai inimă de altă culoare.

  Tu strigi în gând versul ce a fost scrijelit pe talpă, 
Și îți cauți vechea hartă  în mâini.
Busola ta se visează răsturnată,
De liniști ce se nasc în alte lumi.

Dar taina nu mai stă în calcul, 
Nici în deciziile abrupte;
Învață-ți numai sufletul cu faptul
Că biruința își pregătește pasul.

Inspirația muzicală: The Prodigy-"Climbatize" (melodia aceasta îmi lasă mereu senzația că mă aflu într-o realitate supraetajată, unde tot ce e obscur la un anumit nivel devine limpede mai târziu.)

joi, 26 octombrie 2017

Toate lucrurile ce încap într-un om



   Într-un om se strecoară copilăria. Ea rodește în multe feluri, dar adultul de mai târziu va prețui mereu faptul că a învățat să se roage. Atunci i se deformează degetele drepte, căci scrie cuvintele prea apăsat. Și parcă tot ce-i al lui crește sub această boltă a apăsării, în bucle și deviații, înflorind pe la colțuri și în pământ sterp.
   Apoi, se va întâlni cu neprăvăzutul, care va fi de două ori mai mare decât omul nostru. Nu va ști cum să-l adune altfel decât înfășurându-l în propriul suflet, ca pe un fir nesfârșit al cărui ghem ar cântări prea mult. Și astfel de legături primejdioase nu-și vor găsi dezlegarea, dar se vor transforma într-un izvor încăpățânat și pur. 
   Peste chipul omului, vor trece lacrimi mari și zâmbete care încrețesc ochii. Raportul dintre ele va fi mereu un mister. Peste inima omului, vor aluneca păreri de iubire și o singură certitudine. În minte și în trup, se vor ciocni planuri, melodii, stadializări, dorințe, instincte și descurajări. Și numai cele din urmă vor fi scăldate în apele de altădată, cât să-și schimbe cursul.
   Marginile vieții pot fi imposibile, dar asta nu-l interesează pe omul ce trăiește într-un nucleu. Privindu-se ca pe un rai în transformare, el știe să nădăjduiască sub cerul potrivit.

Inspirațiile muzicale: The Prodigy-"Medicine" (un englez cu pianul clasic în antecedente, un strop de folclor bulgar și o energie nemaipomenită)
                                 The Prodigy-"Medicine" (South Central remix)
                                

marți, 24 octombrie 2017

Diviziuni



   Nu știu să negociez cu timpul, 
Dar aș încerca să-i vorbesc unei secunde.
Aș vrea să-i aud fâlfâitul ascuțit când greșesc,
Să construim împreună ziduri între cereri,
Să le despărțim pe cele rele
Înainte să prindă rădăcini în adâncurile mele.

Poate că secundele ar ști limbajul lui
Și m-ar ajuta să-i înțeleg gesturile sacadate;
Aș întinde eu mâna pentru el,
Să-i dau ce caută cu nerușinare,
În ceasul meu umbrit de o mirare.

Inspirația muzicală: The Prodigy-"Charly" (multe revelații s-au petrecut pe melodiile lor, oricât de improbabil ar părea. Basul acela nu pare să simtă trecerea anilor.)

sâmbătă, 14 octombrie 2017

Marile așteptări



   În ultimul an de facultate, viața ar trebui să semene cu o linie izoelectrică, să fie lină, perfectă, înțeleasă până la ultimul amănunt, iar eu să fiu marinarul cu visele adormite. Să nu mă tulbure nimic, să nu mă atingă nicio intensitate, să respir regulat.
   Câte căsuțe cu experiențe ar fi trebuit să bifez până la 24 ani? Care e punctajul necesar pentru a merge pe drumul ales de inima mea? Mă voi muta, din nou? Voi fi eu vreodată un om resemnat?      
   Marea decizie e aceea de a lăsa credința să perforeze pielea aspră a rațiunii. De fiecare dată când mă tem de timp și îl cert, ceva îmi aduce aminte de Creatorul lui, de Cel Căruia Îi pasă de secundele mele. Și apoi mă liniștesc și sper și reascult "The fat of the land" (The Prodigy, 1997).
    Albumul acesta mă transformă într-o turistă ce străbate străzile Indiei purtând o geacă de piele. Revin la el ori de câte ori vreau să-mi amintesc de mine însămi, de idealismul ce pare să mă încetinească. Oare care e timpul vânat și, mai ales, pentru ce verb l-aș vâna? A trebui sau a dori?
  Liam Howlett mi-a dat o primă lecție de originalitate. El reușește să ofere o dimensiune spirituală fiecărui cântec; se vede că e un mare colecționar de sunete, mereu atent, mereu treaz. E ceva de modă veche în tot ceea ce face.
   A doua este despre simplitate. În ultimii ani, am înțeles că aproape orice problemă se împarte în două decizii și că una dintre ele nu are niciun susținător în afara intuiției. Și nu știu cum dreptatea își face mereu loc pe drumul denivelat și greu de măsurat.
   Ultimul aspect (cel mai important) e sensul pe care îl descopăr în muzica marca The Prodigy, sentimentul că "m-am întâmplat" odată cu piesele lor. Anii '90, cu mugurii tehnologiei, cu oamenii care mergeau la concerte pentru a asculta și nu pentru a înregistra, cu mine și cu ursulețul căruia nu i-am găsit nume.
   Cred că port amprenta generației mele, cred că aici și acum e locul meu și că mi-e interzis să caut împlinirea într-o altă epocă. Demnitatea trăiește și astăzi, uneori se îmbracă în roșu, alteori joacă baschet, uneori face o glumă proastă, alteori se împiedică, dar nu renunță nicicum.
   Aș vrea să ne oprim din a ne arunca slăbiciunile în spatele societății, să oftăm mai puțin și să căutăm mai mult.

N-aș putea încheia articolul fără câteva recomandări muzicale: "Narayan"(1997) e favorita mea, pentru că e alcătuită din sunete mici și mari, cu personalitate, care vin mereu la timp și îmi hrănesc încrederea în purtarea de grijă  a unui Compozitor Desăvârșit.
De dragul călătoriei: "Out of space"(1992)"Break and enter"(1994)"Spitfire"(2005)"Warrior's dance"(2009)-primul minut e motivație pură-, "Rok-Weiler"(2015).

Sursa fotografiei  

duminică, 17 septembrie 2017

Timpuri vechi



Lasă-mă să cresc în jurul întrebării;
Eu îmi revendic dreptul să mă înșel,
Căci învăț să fiu a necunoscutului stăpână,
Dar nu mă pot supune răspunsului scris de propria-mi mână.

Un "dacă" ți-aș da ție, pentru proteste,
Un altul ar adăpa orele nopții;
Iar eu, făr-un notar care s-ateste, 
Aș săruta subtil obrazul sorții.

Și știu că anii par amenințare,
Ei cer să mă îndrepte, cu mult sârg,
Dar eu mai am un "dacă",
Bătrân ca Întruparea, 
Ce mă trezește și-mi spune că-i flămând.

luni, 11 septembrie 2017

Imprudență



Te vreau fără aureole,
Cu multe semne de întrebare,
Cu mâini rebele în căutare,
Născute, parcă, într-ale mele.

Cu golul și cu fremătarea,
Roadele mele cresc mai dulci,
Iar dorul, subțiindu-și calea,
Scobește un umăr ca să-l culci.

În locul fără de pereche,
Ușor, am deveni risipă;
De-am fi aduși pentru o clipă,
Să legăm rosturile cu taina.

De aceea curge înțelepciune,
Pe frunți fără aureole;
Iar timpul nu mai are nume
De grec răpus printr-o minune.

(1. Cât de frumos a trecut timpul peste chitaristul meu drag, Jesse Cook! M-a cucerit cu un singur cântec, "Closer to madness", cu parfumul lui de noapte roșcată.
2. Violonistul Chris Church se află sub aceeași stea a intensității.)

luni, 10 iulie 2017

Sometimes, anger dies



   Există atâta frumusețe în jur, dar întâlnirile cu ea sunt mai rare ca oricând. O vezi la orice colț, e zgomotoasă, te strigă, gesticulează, dar nu te atinge sufletește. E acolo, ACOLO, și nu AICI, în intimitatea chemării tale.
   Încercând să-mi îmbrac interiorul într-o haină strâmtă, am ajuns să accept faptul că nu am scăpare. Nu pot fi altfel decât sunt. Grăbită, dar cu o măsură de răbdare în plus. Certată cu starea de mijloc. Cu ochii mamei și părul tatălui. Alegând intuitiv, cu prețul înșelării.
   Înainte să mă iubești, trebuie să mă asigur că mi-ai ascultat sufletul și că nu ai fugit. Iar dacă îți place stilul trupei Hooverphonic, ești pe calea cea bună. Muzica lor e ușor sumbră, dar pasională; nu se despart niciodată de viori, pentru că ele sunt singurele instrumente care creează senzația de nemurire. Dumnezeu a răsturnat eprubetele cu talent și grație când i-a adus pe lume. Oare avem vreo justificare când rostim: "Nimic nu mai e pur în acest mileniu." ?
   Îndrăznesc să cred că dorințele noastre se nasc gata împlinite, iar noi avem decenta datorie de a ne preface surprinși când viața ne îndepărtează de liman.

 
Sursa fotografiei

duminică, 18 iunie 2017

Nesăbuință


De-ar ști cuvântul 
Că se va pierde înainte de a fi rostit,
S-ar arunca direct în faptă,
Cu riscul de a părea nesăbuit.

Unde să-și caute chinul
Gândul născut spre a fi irosit?
Ce loc l-ar tortura mai aspru
Decât sufletul prea laș pentru a fi cinstit?


joi, 1 iunie 2017

Orizont


Nu știu ce voce îmi spune
Că, la orizontul perseverenței,
Se află renunțarea, 
Dorindu-și să fie găsită mai devreme.

Lângă ea, rătăcirile delirante
S-ar scufunda în voaluri albe
Și n-ar mai trebui să ne prefacem
Străinii unor inimi deja gustate.

luni, 29 mai 2017

Mă găsești într-un punct de suspensie



Mă tentează, uneori, răzbunările duioase;
Aș vrea să joc și eu un teatru al amânării mincinoase,
Să am o voce mai subțire
Și să-ți răspund prin puncte de suspensie.

Să mă traduci pe muchia dicționarelor roase,
Iar când apuci să mă înțelegi,
Să-ți spun o altă povestire.

Păcatul meu e că nu-mi stă în fire
Să-mi schimb dorințele-n orbire.

Sursa fotografiei
 
Design Downloaded From Free Blogger Templates | Free Website Templates | News and Observers