duminică, 17 septembrie 2017

Timpuri vechi



Lasă-mă să cresc în jurul întrebării;
Eu îmi revendic dreptul să mă înșel,
Căci învăț să fiu a necunoscutului stăpână,
Dar nu mă pot supune răspunsului scris de propria-mi mână.

Un "dacă" ți-aș da ție, pentru proteste,
Un altul ar adăpa orele nopții;
Iar eu, făr-un notar care s-ateste, 
Aș săruta subtil obrazul sorții.

Și știu că anii par amenințare,
Ei cer să mă îndrepte, cu mult sârg,
Dar eu mai am un "dacă",
Bătrân ca Întruparea, 
Ce mă trezește și-mi spune că-i flămând.

luni, 11 septembrie 2017

Imprudență



Te vreau fără aureole,
Cu multe semne de întrebare,
Cu mâini rebele în căutare,
Născute, parcă, într-ale mele.

Cu golul și cu fremătarea,
Roadele mele cresc mai dulci,
Iar dorul, subțiindu-și calea,
Scobește un umăr ca să-l culci.

În locul fără de pereche,
Ușor, am deveni risipă;
De-am fi aduși pentru o clipă,
Să legăm rosturile cu taina.

De aceea curge înțelepciune,
Pe frunți fără aureole;
Iar timpul nu mai are nume
De grec răpus printr-o minune.

(1. Cât de frumos a trecut timpul peste chitaristul meu drag, Jesse Cook! M-a cucerit cu un singur cântec, "Closer to madness", cu parfumul lui de noapte roșcată.
2. Violonistul Chris Church se află sub aceeași stea a intensității.)

luni, 10 iulie 2017

Sometimes, anger dies



   Există atâta frumusețe în jur, dar întâlnirile cu ea sunt mai rare ca oricând. O vezi la orice colț, e zgomotoasă, te strigă, gesticulează, dar nu te atinge sufletește. E acolo, ACOLO, și nu AICI, în intimitatea chemării tale.
   Încercând să-mi îmbrac interiorul într-o haină strâmtă, am ajuns să accept faptul că nu am scăpare. Nu pot fi altfel decât sunt. Grăbită, dar cu o măsură de răbdare în plus. Certată cu starea de mijloc. Cu ochii mamei și părul tatălui. Alegând intuitiv, cu prețul înșelării.
   Înainte să mă iubești, trebuie să mă asigur că mi-ai ascultat sufletul și că nu ai fugit. Iar dacă îți place stilul trupei Hooverphonic, ești pe calea cea bună. Muzica lor e ușor sumbră, dar pasională; nu se despart niciodată de viori, pentru că ele sunt singurele instrumente care creează senzația de nemurire. Dumnezeu a răsturnat eprubetele cu talent și grație când i-a adus pe lume. Oare avem vreo justificare când rostim: "Nimic nu mai e pur în acest mileniu." ?
   Îndrăznesc să cred că dorințele noastre se nasc gata împlinite, iar noi avem decenta datorie de a ne preface surprinși când viața ne îndepărtează de liman.

 
Sursa fotografiei

duminică, 18 iunie 2017

Nesăbuință


De-ar ști cuvântul 
Că se va pierde înainte de a fi rostit,
S-ar arunca direct în faptă,
Cu riscul de a părea nesăbuit.

Unde să-și caute chinul
Gândul născut spre a fi irosit?
Ce loc l-ar tortura mai aspru
Decât sufletul prea laș pentru a fi cinstit?


joi, 1 iunie 2017

Orizont


Nu știu ce voce îmi spune
Că, la orizontul perseverenței,
Se află renunțarea, 
Dorindu-și să fie găsită mai devreme.

Lângă ea, rătăcirile delirante
S-ar scufunda în voaluri albe
Și n-ar mai trebui să ne prefacem
Străinii unor inimi deja gustate.

luni, 29 mai 2017

Mă găsești într-un punct de suspensie



Mă tentează, uneori, răzbunările duioase;
Aș vrea să joc și eu un teatru al amânării mincinoase,
Să am o voce mai subțire
Și să-ți răspund prin puncte de suspensie.

Să mă traduci pe muchia dicționarelor roase,
Iar când apuci să mă înțelegi,
Să-ți spun o altă povestire.

Păcatul meu e că nu-mi stă în fire
Să-mi schimb dorințele-n orbire.

Sursa fotografiei

joi, 25 mai 2017

Ghicitoare

 
În ce ți-ai învelit minunile interioare?
Ți-e teamă ca, atingându-le, 
Să le prefac nemuritoare?

Când simți că pasu-ți arde;
Pe un drum de miresme și floare,
Nu te speria,
Căci ești mai aproape de minunile mele interioare.

Îmi place să mă cred de negăsit,
Când alții îmi știu mai mult de-un sfert de ghicitoare.

Sursa fotografiei

luni, 22 mai 2017

Cum să-mi fii drag


   Pot să îmbrac apărarea din copilărie, să cred că voi îndepărta pericolele sau fericirile închizând ochii. Dacă mă încrunt și nu mai respir, nimic nu mă va răni. Totuși, nu există nicio metodă prin care să schimb hotărârea unui străin de a-mi deveni drag. Înainte să mă dezmeticesc, alunec într-o spirală care se naște în mine și sfârșește în neant (dacă sfârșește).
    Cum începi să mă cuprinzi? În etape, în subcapitole și săgeți (să sperăm că am avut parte de un Cupidon cinstit de data aceasta):
  • ceva fizic. Nu perfecțiunea, ci o frumusețe nefinisată, care să-mi fie atât de scumpă încât să nu o pot păta cu vanitatea mea. Știu prea bine cum se manifestă chemarea estetică în mine-oamenii încetează să mai aibă globi oculari; aceștia capătă "culoarea muzicii Depeche Mode" sau  devin prizonierii unei delimitări marine, ce se oprește brusc într-un defect fermecător;
  • ceva sufletesc. Un entuziasm dintr-o altă lume, o energie și o pace, un imbold de a fi mai mult din ce sunt;
  • același debit verbal și unele expresii comune, replici știute înainte de a fi rostite;
  • aripi ce se unesc perfect la mijloc, dar care au extremități foarte diferite;
  • suprapuneri interesante între dimensiunile nostre interioare;
  • ceva strălucitor, atât de strălucitor, încât e recunoscut de alții înaintea noastră;
  • ceva ce ne-ar putea răni cu o latură și trata cu două;
  • ceva nedefinit și indisolubil;
  • un prim pas spre eternitate.
Inspirația muzicală: Lana Del Rey & The Weeknd-"Lust for life"

joi, 18 mai 2017

Fără radar


Motto: "Sometimes, I feel like a prophet, misunderstood."
Linkin Park

   Deseori, mă întreb care sunt șansele de a găsi, în această lume, lumea pe care o caut. Există vreo formulă care să mă ajute? Vreun cont ce-mi poate depozita aspirațiile? Un contract, asemenea celui de la 12 ani, unde ceream acordul mamei în legătură cu viitoarea mea carieră în astronomie?
   Alteori, mă întreb ce își dorește lumea de la mine. Mult timp am iubit scena finală din "Black Swan" și am tânjit după momentul meu de perfecțiune, după clipa aflată dincolo de omenesc și de limite. Nu m-am gândit la prețul sfericității. Eram eu dispusă să îl plătesc? Ar fi trebuit să împrumut puțin roz de la cei ce-l poartă și câteva generalități și tot nu aș fi reușit.
   Cu greu am acceptat că principiile au o viață proprie, că există per se. Împlinirea nu le validează, nici nu le îmbogățește. Cumva, ele știu să ni se întipărească pe chip, se recunosc și se atrag. Dacă le deformăm, întâlnirea lor (a noastră) va fi defectă.
   Am ajuns să ador temeliile, chiar de la prima cărămidă. Din exterior, sunt doar un om pe un câmp, cu un zid mic, nefinisat; o rătăcită, o lentă, o atipică. Poți să arunci o piatră, dacă vrei. Nu o să mă atingă, doar ceea ce iubesc mă poate atinge. 

Inspirația muzicală: Linkin Park-"High voltage"(original) (eu îmi trăiesc viața pe fundal muzical, iar "Hybrid Theory"-lansat în urmă cu 17 ani-ilustrează perfect o latură a războinicului meu interior. Albumul e viu și acum, iar acest lucru se întâmplă doar când compui ascultându-ți radarul sufletesc.)

luni, 15 mai 2017

Placebo


  Să nu-ți cânte vreodată un pian în inimă;
Sunetele lui sunt izolate,
Nu știu să se țină de mână.

Sunetele lui sunt asemenea cheilor aruncate pe fundul oceanului:
Nu le auzi căzând,
Dar ecoul lor rămâne în încuietoare.

Sunetele lui sunt începuturi 
Care au uitat să-și pună speranța în cer,
Iar acum se plâng de pământul ce le dărâmă.

Eu n-am avut niciodată un pian în inimă.
Eu sunt copilul unui violoncel,
Ce mă învață să despart pasiunea de patimă.


 
Design Downloaded From Free Blogger Templates | Free Website Templates | News and Observers