joi, 25 mai 2017

Ghicitoare

 
În ce ți-ai învelit minunile interioare?
Ți-e teamă ca, atingându-le, 
Să le prefac nemuritoare?

Când simți că pasu-ți arde;
Pe un drum de miresme și floare,
Nu te speria,
Căci ești mai aproape de minunile mele interioare.

Îmi place să mă cred de negăsit,
Când alții îmi știu mai mult de-un sfert de ghicitoare.

Sursa fotografiei

luni, 22 mai 2017

Cum să-mi fii drag


   Pot să îmbrac apărarea din copilărie, să cred că voi îndepărta pericolele sau fericirile închizând ochii. Dacă mă încrunt și nu mai respir, nimic nu mă va răni. Totuși, nu există nicio metodă prin care să schimb hotărârea unui străin de a-mi deveni drag. Înainte să mă dezmeticesc, alunec într-o spirală care se naște în mine și sfârșește în neant (dacă sfârșește).
    Cum începi să mă cuprinzi? În etape, în subcapitole și săgeți (să sperăm că am avut parte de un Cupidon cinstit de data aceasta):
  • ceva fizic. Nu perfecțiunea, ci o frumusețe nefinisată, care să-mi fie atât de scumpă încât să nu o pot păta cu vanitatea mea. Știu prea bine cum se manifestă chemarea estetică în mine-oamenii încetează să mai aibă globi oculari; aceștia capătă "culoarea muzicii Depeche Mode" sau  devin prizonierii unei delimitări marine, ce se oprește brusc într-un defect fermecător;
  • ceva sufletesc. Un entuziasm dintr-o altă lume, o energie și o pace, un imbold de a fi mai mult din ce sunt;
  • același debit verbal și unele expresii comune, replici știute înainte de a fi rostite;
  • aripi ce se unesc perfect la mijloc, dar care au extremități foarte diferite;
  • suprapuneri interesante între dimensiunile nostre interioare;
  • ceva strălucitor, atât de strălucitor, încât e recunoscut de alții înaintea noastră;
  • ceva ce ne-ar putea răni cu o latură și trata cu două;
  • ceva nedefinit și indisolubil;
  • un prim pas spre eternitate.
Inspirația muzicală: Lana Del Rey & The Weeknd-"Lust for life"

joi, 18 mai 2017

Fără radar


Motto: "Sometimes, I feel like a prophet, misunderstood."
Linkin Park

   Deseori, mă întreb care sunt șansele de a găsi, în această lume, lumea pe care o caut. Există vreo formulă care să mă ajute? Vreun cont ce-mi poate depozita aspirațiile? Un contract, asemenea celui de la 12 ani, unde ceream acordul mamei în legătură cu viitoarea mea carieră în astronomie?
   Alteori, mă întreb ce își dorește lumea de la mine. Mult timp am iubit scena finală din "Black Swan" și am tânjit după momentul meu de perfecțiune, după clipa aflată dincolo de omenesc și de limite. Nu m-am gândit la prețul sfericității. Eram eu dispusă să îl plătesc? Ar fi trebuit să împrumut puțin roz de la cei ce-l poartă și câteva generalități și tot nu aș fi reușit.
   Cu greu am acceptat că principiile au o viață proprie, că există per se. Împlinirea nu le validează, nici nu le îmbogățește. Cumva, ele știu să ni se întipărească pe chip, se recunosc și se atrag. Dacă le deformăm, întâlnirea lor (a noastră) va fi defectă.
   Am ajuns să ador temeliile, chiar de la prima cărămidă. Din exterior, sunt doar un om pe un câmp, cu un zid mic, nefinisat; o rătăcită, o lentă, o atipică. Poți să arunci o piatră, dacă vrei. Nu o să mă atingă, doar ceea ce iubesc mă poate atinge. 

Inspirația muzicală: Linkin Park-"High voltage"(original) (eu îmi trăiesc viața pe fundal muzical, iar "Hybrid Theory"-lansat în urmă cu 17 ani-ilustrează perfect o latură a războinicului meu interior. Albumul e viu și acum, iar acest lucru se întâmplă doar când compui ascultându-ți radarul sufletesc.)

luni, 15 mai 2017

Placebo


  Să nu-ți cânte vreodată un pian în inimă;
Sunetele lui sunt izolate,
Nu știu să se țină de mână.

Sunetele lui sunt asemenea cheilor aruncate pe fundul oceanului:
Nu le auzi căzând,
Dar ecoul lor rămâne în încuietoare.

Sunetele lui sunt începuturi 
Care au uitat să-și pună speranța în cer,
Iar acum se plâng de pământul ce le dărâmă.

Eu n-am avut niciodată un pian în inimă.
Eu sunt copilul unui violoncel,
Ce mă învață să despart pasiunea de patimă.


joi, 11 mai 2017

2.4.


Nu-mi pot aminti de tine decât o singură dată;
După aceea, îmi voi aminti ultima amintire a ta.

De-ar fi dreaptă această lege,
Te-aș vedea diluându-te în orizont;
Cu fiecare zi ce-ar trece, 
Ai înceta să fii iluzie și gând.

De-ar fi dreaptă această lege,
Ai cântări mai puțin în fiecare noapte;
Și așa, ușor, te-aș arunca spre astre, 
Să le înveți pe ele furtuna din ochii tăi.


luni, 8 mai 2017

În zori


Adie un vânt de nemurire,
Purtat pe aripi transparente,
Iar neguri, cunoscute mie,
Vor deodată să se îndrepte.

Cred că voi rămâne trează
Și voi afla darul pregătit
De mâini mărețe și fără de păcat;
Îl voi atinge și nu o să se spargă,
Căci inima mea a învățat să fie pradă
Fericirii ce-o prinde de picior.

joi, 4 mai 2017

Magnetism


  M-am trezit cu liniștea pe tâmple-
Mi-a spus că izbăvirea vine în curând.

M-am trezit cu liniștea pe tâmple-
Mi-a spus că izbăvirea nu va veni vreodată.

Eu am înnodat vocile profețiilor
Și le-am lăsat să se iubească
Până vor ajunge la un acord.

Sursa fotografiei

luni, 1 mai 2017

În curs de nesfârșire

   
  Personajul principal dintr-o carte neterminată stătea pe banca apărării. Atât de neterminată era povestea lui, încât nici nu-i aflase genul. Își dorea să fie marinar, dar i s-a zis că nu-i de-ajuns să rostești "pupa" și "prova". Își dorea un castel, dar se temea că răceala zidului o să-i intre în suflet. După poziția mâinilor și adâncimea privirii, putea fi o fată de pension. 
   Cum se supărase pe Autorul lui! Cum îl așteptase la intrare, în fiecare dimineață, cerându-i continuarea sau finalul! Cum se apucase să-și compună propriul deznodământ, cu literă apăsată și deznădăjduită! 
   Și acum, când Creatorul lui era acuzat de indiferență, el se afla în primul rând, gata de mărturisire. Din inima lui nefinisată ieșea o duioșie care nu-și căuta paginile lipsă. 


joi, 27 aprilie 2017

Alint


  Probabil că suntem
Doar piese într-un caleidoscop cu lumină îngustă.
Capetele sunt închise;
Fizica nu ne mai vizitează de mult
Și noi nu o întrebăm ce mai face.

Nu ne mai știm culorile,
S-au amestecat în oglindă și pe retină;
Am început să semănăm atât de tare
Încât am uitat cum era când ne vedeam sfărâmați
Într-a lumii prinsoare.

Sursa fotografiei

luni, 24 aprilie 2017

Basm răsturnat


   Permite-mi să-ți spun că familiaritatea nu e fadă, așa cum ți-o închipui. Ea are o aromă exotică, ce lasă cicatrici sau semne de frumusețe pe unde trece. Ai fi gustat-o dacă mergeai în cizmele altcuiva, uitând de proprii pași?
   Permite-mi să demontez, pas cu pas, decorul lucios în care ai înghesuit ce aveai mai de preț. Dacă ai fi mezina unui împărat absent, te-ai strecura tiptil în fiecare odaie a palatului. Nu ai începe cu singura amenajată pentru tine; parcă nu îți vine să intri, parcă e prea pe măsura ta și ți-e teamă că nu o meriți. În schimb, vei forța orice zăvor nepotrivit, iar eu nu o să te strig, nici nu o să te opresc. O să te las până ajungi la adevăr, pentru că așa ești tu, preocupată de ceea ce începi sau începe pentru tine. Și știu că ai nevoie să auzi fericirea spunându-și numele cu voce aspră și să atingi mâinile mântuitoare, să te convingi că încapi în rana din mijlocul lor. 
   Pe firul nedumeririlor o să ajungi în locul ce nu trebuie apărat. Prefer să te văd pe cale, amețind și plănuind cum să te desprinzi în timp ce îți încleștezi degetele, decât mimând o resemnare ce nu-ți stă în fire. Acesta e un timp în care nu se rostește cuvântul "niciodată".

Inspirația muzicală: Marina and The Diamonds-''Immortal"

Sursa fotografiei
 
Design Downloaded From Free Blogger Templates | Free Website Templates | News and Observers